Incendiu la Cinematograful „Independența” din Vaslui, fără să fie înregistrate victime

Incendiu la Cinematograful Independența din Vaslui, fără să fie înregistrate victime
Publicat: 24/11/2013, 19:17
Actualizat: 06/02/2016, 20:05

Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, în sala Cinematografului „Independența” din Vaslui, fără să fie înregistrate victime, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, incendiul de la Cinematograful „Independența” situat în centrul municipiului Vaslui a fost anunțat la numărul de urgență 112 de către un bărbat care trecea prin zonă și a observat ieșind fum.

„În apelului de urgență, în zonă au fost trimise două echipaje de intervenție, precum și unul de prim-ajutor. Din fericire, nu au exista victime, ci doar pagube materiale, după ce au ars complet mai multe scaune din sala de spectacole. Din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit drept cauză a incendiului folosirea focului deschis în spații închise de către persoane care nu au fost identificate”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Alina Poiană.

Dat în folosință în 1987, Cinematograful „Independența” din Vaslui și-a încetat activitatea în urmă cu aproximativ 13 ani, de atunci intrând în conservare. În prezent, cinematograful se află în proprietatea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „Româniafilm”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...