Cel puțin 13 persoane au murit în cinci state din sud-vestul Statelor Unite, afectate ninsori și ploaie înghețată, cu câteva zile înainte de una din cele mai importante sărbători din această țară, a anunțat presa americană, citată de AFP.
Furtuna de zăpadă va continua, îndreptându-se spre est, în cursul următoarelor zile, în contextul în care zeci de milioane de americani vor trebui să plece la drum de Ziua Recunoștinței, sărbătorită joi.
Imagini din zona afectată de furtună arată straturi groase de gheață pe trotuare și țurțuri în copaci.
Ninsori abundente vor cădea în Munții Apalași și în New England (nord-estul Statelor Unite) până miercuri, o zi în care numeroși americani pleacă în vacanță, potrivit meteorologilor de la Accuweather.com.
Mai la sud, ploi puternice ar putea afecta circulația rutieră și traficul aerian, au precizat ei.
Asociația americană a automobiliștilor a avertizat că peste 43 de milioane de persoane vor circula cu mașinile înainte de Ziua Recunoștinței, o sărbătoare celebrată în mod tradițional în familie.
Pentru moment, drumurile înghețate și inundațiile au creat deja condiții periculoase în Oklahoma, Texas, California, New Mexico și Arizona.
Patru persoane au murit în accidente separate produse în Oklahoma, iar alte patru în două accidente în Texas. O fetiță de patru ani și-a pierdut viața atunci când mașina în care se afla s-a răsturnat în New Mexico, potrivit postului de televiziune NBC, care a citat surse din cadrul poliției și serviciilor de salvare.
În California, primul stat afectat de furtună săptămâna trecută, o persoană a fost ucisă de cabluri electrice căzute la pământ. De asemenea, o femeie a murit atunci când un copac a căzut peste mașina sa, în timp ce o altă persoană a decedat într-un accident de circulație, potrivit NBC.
În Arizona, un bărbat a fost luat de apele râului Santa Cruz, în urma inundațiilor. Trupul său neînsuflețit său a fost găsit vineri.