Fondul Proprietatea estimează că statul va încasa 700-900 milioane de lei din taxa pe construcții speciale

Fondul Proprietatea estimează că statul va încasa 700-900 milioane de lei din taxa pe construcții speciale
Publicat: 25/11/2013, 11:32
Actualizat: 02/02/2019, 23:23

Fondul Proprietatea (FP) estimează că statul va încasa din taxa pe construcții speciale între 700 milioane lei și 900 milioane lei, peste suma avansată de autorități, de aproape 500 milioane lei.

Fondul a avut discuții cu reprezentanții autorităților pe tema taxei, întrucât aceasta afectează companiile din portofoliu, a declarat vineri managerul FP, Greg Konieczny.

La rândul lui, Mark Mobius, președintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, din care face parte și administratorul FP, a arătat că taxa va duce la dividende mai mici acordate de companiile unde Fondul este acționar.

La începutul lunii noiembrie Guvernul a anunțat că va introduce plata impozitului pe proprietate pentru construcțiile speciale exceptate până în prezent, reprezentând 1,5% din valoarea activului.

Construcțiile speciale sunt acele construcții care nu sunt realizate sub forma de incintă sau care sunt realizate sub forma de incintă, dar nu sunt destinate desfășurării unei activități.

Sunt considerate constructii speciale sonde de țiței, gaze, sare, platforme de foraj marin, centrale hidroelectrice, termoelectrice, nuclearoelectrice, stații de transformare și de conexiuni, precum și clădirile și construcțiile speciale anexe ale acestora, posturi de transformare, rețele aeriene de transport și distribuție a energiei electrice și stâlpii aferenți acestora, cabluri subterane de transport, instalații electrice.

Tot în această categori intră și canalizări și rețele de telecomunicații subterane și aeriene, căi de rulare, de incintă sau exterioare, galerii subterane, planuri înclinate subterane și rampe de puț, puțuri de mină, coșuri de fum, turnuri de racire, baraje și construcții accesorii, diguri, construcții-anexe, de imbunatatiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele și stațiile de pompare aferente canalelor, poduri, viaducte, apeducte și tuneluri, rețele și conducte pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare, terasamente, platforme betonate, împrejmuiri, instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare.

Ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a declarat la începutul lunii noiembrie că Guvernul se așteaptă să încaseze 480-500 milioane lei prin impozitarea construcțiilor speciale, dar că aceasta reprezintă o „evaluare pesimistă” care poate fi depășită. În proiectul de buget încasările din această taxă sunt estimate la 488 milioane lei.

Consiliul Fiscal anticipează un impact mult mai mare din impozitarea construcțiilor speciale comparativ cu nivelul luat în calcul de Guvern. Potrivit unor surse din piață, Consiliul Fiscal ia în calcul un impact mai mult decât triplu față de suma din proiectul de buget.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Adio șezlonguri! Turismul din Grecia se schimbă radical
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?