PNL a acceptat comisia pentru terenul lui Băsescu. „Dacă PSD nu dorește să conducă comisia, să o spună”

PNL a acceptat comisia pentru terenul lui Băsescu. Dacă PSD nu dorește să conducă comisia, să o spună
Publicat: 25/11/2013, 16:23
Actualizat: 23/05/2015, 01:13

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat la finalul unei reuniuni cu membri ai conducerii partidului că s-a decis ca liberalii să susțină constituirea comisiei parlamentară mixtă care să analizeze „afacerea Călărași”. Comisia a fost solicitat în mod expres de PSD, social-democrații acuzând modul în care Ioana Băsescu a cumpărat un teren de 300 de hectare în comuna Nana, județul Călărași.

„Am luat decizia, suntem favorabili formării comisiei, dorim să se formeze această comisie. Am discutat și numele colegilor care vor face din ea, decizia efectivă va fi luată la grupurile parlamentare. O să discutăm regulamentul comisiei cu colegii din PSD. De la noi vor fi probabil mandatați domnii deputați Cupșa și Dobrinescu și domnul senator Dobra”, a anunțat Crin Antonescu.

Întrebat de ce PNL nu a ales „nume cu greutate” pentru această comisie, Antonescu a replicat că acestea au fost propunerilor liderilor de grup de la PNL.

În final, Antonescu le-a transmis celor de la PSD „să spună” dacă nu doresc să conducă o comisie pentru „care s-au luptat”.

Constituirea comisiei parlamentară a generat săptămâna trecută un scandal în interiorul USL, deoarece Victor Ponta a anunțat înființarea ei și faptul că președintele PNL este de acord cu aceasta fără să se fi consultat cu Crin Antonescu.
i

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Imagini din aer din timpul perchezițiilor supravegheate din elicopter, la „Academia de cerșit” din...
Ce umilințe a îndurat Oana Ciocan alături de Jador! Zanni: ”Stătea cu ochii vineți, legată...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
O colaboratoare a unui oligarh prieten cu Putin, parteneră de afaceri cu fiul fostului șef...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini rare cu Pământul din spațiu: Canale de maree au lăsat dâre adânci printre insulele...
O femeie din Hunedoara a mințit că a fost violată, pentru a-i ascunde soțului că...
Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit după 8 ani de relaţie ! Avem...
Avertizare meteo ANM de ploi de până la 50 l/mp, furtună și descărcări electrice
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați...
O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a...
„Te-ai stins fix de ziua ta”. El este Alexandru, tânărul a cărui inimă a încetat...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Ce riști dacă nu plătești amenda de circulație?
Armata israeliană afirmă că l-a ucis pe şeful guvernului Hamas din Fâşia Gaza, Rawhi Mushtaha
Orașul PUS la PĂMÂNT de ROMANI și BLESTEMAT timp de 170 de ani
Adio, plata cu cardul! Apare un nou sistem de plăți în România. BNR a dat...
Desert pentru capetele încoronate. Cum se prepară tortul de ciocolată
Radu Vâlcan, imagini de pe patul de spital. Ce mesaj a transmis prezentatorul Insula Iubirii
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Cu cât vinde Gabriela Cristea celebra ciocolata Dubai. “Exact cât să mănânci o dată sau...
Motivul pentru care Ștefan Bănică Jr. i-a spus fiului său, Radu Ștefan, să nu se...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Expediția de acum două secole al cărei căpitan a fost mâncat de echipaj