08:24
Un bărbat din Suedia a fost acuzat de omor prin imprudență, după ce o femeie alături de care participa la un joc sexual sado-masochist a murit, scrie The Local.
În momentul în care și-a dat seama că femeia nu mai respiră, bărbatul a sunat la numărul de urgență. Medicii sosiți la fața locului au dus-o pe femeie la spital, însă aceasta a murit în scurt timp.
Legiștii au descoperit că, în timpul jocului sado-maso, femeia a fost lovită de 120 de ori cu un lemn și s-a sufocat cu un prezervativ. În plus, înainte să facă sex, cei doi au consumat un drog similar cocainei.
Bărbatul a fost acuzat de loviri repetate și omor prin imprudență, iar procesul său va începe săptămâna viitoare.