Fostul director RADET Gheorghe Dabela, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare

Fostul director RADET Gheorghe Dabela, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare
Publicat: 27/11/2013, 15:08

Fostul director al RADET Gheorghe Dabela a fost condamnat definitiv, de instanța supremă, la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat că a primit mită peste jumătate de milion de euro, pentru derularea unui contract de modernizare a regiei.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins, marți, recursul formulat de Gheorghe Dabela la decizia Curții de Apel București, menținând astfel soluția dată de instanța de fond, respectiv Tribunalul Militar Teritorial București, care l-a condamnat la trei ani de detenție.

Fostul director general al Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București a contestat sentința Tribunalului Militar Teritorial București la Curtea de Apel, care l-a condamnat, în 1 iulie 2009, la șase ani de închisoare cu executare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în 14 iulie 2011, la judecarea recursului, anularea soluției Curții de Apel București și rejudecarea apelului.

În 9 octombrie 2012, după rejudecare, Curtea de Apel București a decis respingerea contestației lui Dabela și menținerea deciziei instanței de fond. Fostul șef al RADET a făcut recurs la instanța supremă, care a decis, definitiv, în 26 noiembrie, condamnarea lui la trei ani de închisoare cu executare.

Gheorghe Dabela a fost judecat în acest dosar alături de Valentin Carali, fost ofițer superior SRI. În cazul acestuia, ICCJ a decis respingerea recursului, motiv pentru care el va executa trei ani de închisoare, pedeapsă pe care a stabilit-o Curtea de Apel București, în 9 octombrie 2012.

Eduard Valentin Pelengică a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, iar Mihai Cucuiu și Liana Uzunov au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Instanța supremă a mai dispus achitarea lui Marian Fătu și Petco Uzunov.

„Obligă recurenții inculpați Dabela Gheorghe Ion, Pelengică Eduard Valentin, Fătu Marian și Uzunov Liana la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției”, se mai arată în decizia din 26 noiembrie a ICCJ.

În iulie 2006 s-a finalizat judecarea acestui dosar în prima fază, la Tribunalul Militar Teritorial București. La judecarea în apel a dosarului, în urma unei hotărâri a Curții Constituționale, instanța supremă a decis că judecarea cauzei este de competența Curții de Apel București, nu a instanței militare.

Procurorii anticorupție arătau, în actul de sesizare a instanței, că, în perioada 1998-2002, persoane din conducerea RADET București și intermediari ar fi pretins și primit, în mod repetat, de la reprezentanții firmei germane Preussag Rohrsanierung GmbH, bani și bunuri în valoare totală de peste jumătate de milion de mărci germane, prin transferuri bancare sau cash, pentru încheierea contractului economic și pentru asigurarea ritmicității plăților pe care urma să le efectueze.

Fostul director general al regiei Ioan Gheorghe Dabela ar fi primit mită 100.000 de euro, restul până la 500.000 de euro fiind împărțiți între cei șapte complici ai acestuia.

Reprezentanții firmei germane Preussag Rohrsaneriung GmbH au încheiat cu RADET, la începutul anului 1999, un contract în valoare de 22 de milioane de mărci germane, pentru reabilitarea a 25 de kilometri de conductă de transport a agentului termic, derulat prin filiala la București de firma germană, au mai arătat procurorii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate preliminare la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, turul al II-lea / Alexandr Stoianoglo conduce,...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Tragedie cumplită în România. Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea a murit într-un accident înfiorător
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu