Moromeții zilelor noastre

Marin Preda a reușit mereu greaua performanță de a îmbina în scris dramatismul cu umorul, iar asta se vede cel mai bine în „Moromeții”. E greu să aleg un pasaj anume din scrierea lui Preda, însă merg pe mâna scenei din fierăria lui Iocan, unde sătenii se strâng la taifas, să dezbată politică, mersul lucrurilor și al lumii, iar Moromete le citește ziarul. Această mostră de lectură publică a presei vremii cred că rămâne de actualitate pentru modul cum ajung să se filtreze evenimentele României de la centru, acolo departe, în satele înfundate în praf și noroi.

Ilie Moromete le citește din ziar celor adunați la fierăria lui Iocan despre cum „primul agricultor al țării”, Regele Carol al II-lea, a cuvântat la un congres agricol, spunând că e pasionat de agricultură și că aceasta este ocupația principală a românilor, chiar dacă „din nenorocire” nu este mereu și „ocupațiunea lui mintală”.

„Moromete se opri și rămase cu privirea țintă în ziar. Tăcerea continua.
– Hehe! izbucni pe neașteptate Dumitru lui Nae și râsul său gâlgâi puternic și leneș mai departe. He, he, he, ia uitați-vă cum a rămas Moromete.
– Adică, se răsuci Moromete spre Cocoșilă, lăsând pentru moment ziarul la o parte, adică ocupațiunea ta mintală, Cocoșilă, e la alte prostii!
Cocoșilă nu răspunse, se uita invidios la Moromete care știa să găsească în ziar astfel de lucruri.
– Primul agricultor o fi mergând și el la plug? dădu Dumitru lui Nae tonul comentariilor.
– Merge, de ce să nu meargă? zise Iocan. Când se desprimăvărează iese cu plugul din curtea palatului și se duce și el la arat.
– O fi având pământ? se interesă cineva.
– Are! afirmă Cocoșilă. Are așa, cam vreun lot și jumătate!…
– Nu cred, se îndoi cineva. Are mai mult, că trebuie să-l țină și pe-ăla micu, pe Mihai… Trebuie să-i dea să mănânce.
– Ești prost! reflectă Cocoșilă. Ăla micu are lotul lui de la mă-sa!
– În fine! încheie Moromete aceste scurte observații și apucă din nou ziarul în mână”.

Moromete le citește sătenilor despre cum niște bombardiere germane au atacat un oraș din Spania.

„Moromete se opri și din nou se așternu tăcerea. Aproape toți cei adunați aici făcuseră și ei războiul, dar nu cunoșteau avioanele.
– Cum dracu să tragi cu mitraliera din avion! se miră cineva.
Dar nimeni nu-i explică. Țugurlan se uita la toți cu o privire înceată și dușmănoasă. El rupse tăcerea cu un glas răgușit;
– Uite-așa ar trebui p-aici pe la noi, amenință ei, și chipul lui întunecat, ras proaspăt, se făcu vânăt.
Alături de el, Din Vasilescu tresări din nou și se strânse parcă să-i facă și mai mult loc. Lui Țugurlan nu-i răspunse nimeni. Abia într-un târziu Moromete spuse împăciuitor:
– Lasă, măi Țugurlane, să trăiască lumea în pace! N-ajunge cât moare pe-acolo?!
Dumitru lui Nae dădu iar semnalul, mirându-se cu gura mare:
– Ce dracu o fi acolo în Spania; ce caută neamțul acolo?!
– Ce să caute?! răspunse Cocoșilă. Vrea s-o ia pe coajă!
– Nu-i vine neam să stea, spuse din nou Dumitru lui Nae. A uitat ce-a pățit la Mărășești.
– Tu spui asta, Dumitre, ca și când toți nemții ar ști ce le-am făcut noi la Mărășești! observă Moromete.
– Păi să știe, fir-ar ai dracului!
– Ești prost! reflectă Cocoșilă îngăduitor. Neamțul e ca alde Ilie al lui Udubeașcă, explică el. Îl punea jos alde Voicu Câinaru și-l bătea de îl snopea. Pe urmă se pomenea iar cu el. „Bine, mă, Ilie, îi spunea atunci al lui Câinaru, nu te bătui eu pe tine alaltăieri?”
„Ce-are a face!” zicea al lui Udubeașcă.
– Și îl bătea iar?
– Da!
– E și ăsta un punct de vedere! observă Moromete, apucând din nou ziarul”.

Moromete le citește despre discursul lui Virgil Madgearu, liderul opoziției, în Parlament, despre starea de asediu impusă de guvernul condus de liberali.

„- Haiti! se sperie Moromete. Cine e ăsta, mă Cocoșilă?
– E deștept! răspunse Cocoșilă. Ăsta n-a tocit băncile școlii degeaba.
– Nu pricep eu cum dracu devine chestia asta cu starea de asediu! nu se sfii Dumitru lui Nae să declare.
– Fiindcă ești prost! îl lămuri Cocoșilă.
– Dă-o dracului, Cocoșilă! protestă Dumitru lui Nae cu tot corpul, retrăgându-și picioarele lui lungi. Zice că e de patru ani stare de asediu! Unde dracu e, că n-o văd!
Dumitru lui Nae, prin faptul că nu înțelegea atâta lucru, însemna că ridică o problemă lipsită de interes și Moromete vru să citească mai departe, dar Iocan socoti că nu e cazul să rămână cineva nelămurit:
– Ce e, Dumitre?! se miră el. Ai uitat cum se dădea alarma în cazarmă? Cam asta e starea de asediu: iese armata sau poliția și trage!
– În cine dracu trage?!
– Bă, Dumitre! amenință Moromete supărat, jignit chiar. Cum în cine trage? Se ridică cineva contra statului și zice: nu vreau! Spre o pildă în iarna lui ’33 toți muncitorii de la Grivița au zis: „Nu vrem să mai muncim!” „Treaba voastră, a zis statul, ieșiți afară din ateliere să băgăm alții”. „Păi nici asta nu vrem!” „A, nici asta nu vreți?” Și a scos armata și a tras în ei. N-a murit acolo bietul Niculaie Țugurlan? Sau ai uitat? N-a murit acolo alde frate-tău, Stane? se adresă Moromete lui Țugurlan, dar acesta nu răspunse, și Moromete apucă ziarul supărat și căută șirul…”.