Ponta e de acord că reguli mai dure la ajutoare sociale în Marea Britanie: „Și la noi vin cu Mercedes”

Ponta e de acord că reguli mai dure la ajutoare sociale în Marea Britanie: Și la noi vin cu Mercedes
Publicat: 29/11/2013, 17:13
Actualizat: 31/10/2016, 23:50

Premierul Victor Ponta afirmă că este de acord cu declarația omologului său britanic, David Cameron, referitoare la înăsprirea, în Marea Britanie, a condițiilor de acordare a ajutoarelor sociale, el arătând că și în România sunt beneficiari ai sistemului social care au „Mercedes și vilă”.

Premierul britanic, David Cameron, a anunțat, marți seara, măsuri dure împotriva așa-numitului „turism pentru beneficii sociale”, afirmând că imigranții din cadrul UE nu vor putea să pretindă sprijin din partea contribuabililor pe termen nelimitat.

Întrebat, vineri, de jurnaliști dacă intenționează să solicite o întrevedere premierului britanic, David Cameron, pentru a discuta despre înăsprirea condițiilor de circulație impuse cetățenilor români, Ponta a atras atenția că spusele acestuia trebuie citite cu atenție.

„Premierul britanic a afirmat în primul rând faptul că Marea Britanie, ca și toate celelalte țări europene care mai au incă restricții pe piața muncii, le va ridica de la 1 ianuarie și ăsta e lucrul cel mai important. În al doilea rând, a anunțat un pricipiu cu care cred că și noi putem fi de acord, acela că trebuie înăsprite condițiile prin care să nu se abuzeze de sistemele de protecție socială. Nici în România nu vreau să se abuzeze de sistemele de protecție socială.”, a explicat premierul.

El a afirmat că, în ultima perioadă, în România au fost intensificate controalele și impuse condiții mai severe în acest domeniu.

„De un an și ceva, avem o înăsprire a acestor condiții, a controalelor, în așa fel încât să nu ne mai trezim cu cei care se duc să-și ia ajutorul social cu Mercedes-ul și stau în tot felul de vile. Din acest punct de vedere, și ceea ce a spus premierul britanic, și ce au spus și alți șefi de guvern, e sprijinit și de Guvernul României”, a explicat Ponta, el adăugând totodată că „abuzarea” sistemelor de protecție socială trebuie combătută.

Ponta a mai spus că, de la 1 ianuarie, toate țările membre vor respecta termenul impus de CE, inclusiv Marea Britanie, iar regulile în ceea ce privește libera circulație a persoanelor vor fi aplicate nediscriminatoriu pentru toți cetățenii.UE.

„Nu există reguli pentru români, sau pentru bulgari, sau pentru austrieci, sau pentru italieni, există reguli pentru toți cetățenii UE. Liberatea de mișcare a persoanelor este unul dintre principiile fundamentale ale UE și nu există principii pe care le respectăm și altele, nu”, a conchis Ponta.

Comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding, a transmis, miercuri, autorităților de la Londra că libera circulație a persoanelor nu se negociază, atât timp cât Marea Britanie este membră a UE și a Pieței Unice.

Lucrătorii români și bulgari au fost supuși unor restricții pe piața muncii din Marea Britanie de la aderarea țărilor lor la UE în 2007, iar aceste măsuri cu caracter de tranziție vor expira la sfârșitul anului.

David Cameron a pus sub semnul întrebării și principiul libertății de circulație în cadrul UE, precizând că acesta nu poate fi „necondiționat”. El a declarat, de asemenea, că este momentul să se recunoască faptul că principiul libertății de circulație, un pilon fundamental al Uniunii Europene, a „devenit un declanșator pentru o mișcare vastă a populației” și trebuie reechilibrat.

Cameron a sugerat că un viitor Guvern conservator după 2015 ar putea exercita presiuni pentru schimbări majore în vederea limitării numărului de imigranți din țările membre sau viitoare membre ale UE.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...