După ce în primăvara lui 2013 au câștigat concursul de proiecte organizat de Agenția Spațială Europeană, mai mulți studenți ai Universității Politehnice din București lucrează acum la un laser care poate suda în vid.
Dispozitivul urmează să fie lansat în spațiu la începutul anului viitor, astfel că echipa numită „Low Gravity” lucrează zi de zi la perfecționarea acestuia.
„Toate componentele care ajung în spațiu trec prin mai multe teste: de vibrație, de presiune, termice… Laserul va veni și va topi mai multe metale”, a explicat unul dintre studenți.
„Partea electronică a fost gândită și proiectată de noi și apoi construite plăcuțele de profesioniști”, a completat un alt membru al echipei, precizând însă că au muncit foarte mult înainte de a putea ajunge în acest punct.
Principala problemă a fost lipsa banilor, motiv pentru care studenții au fost nevoiți să ceară sprijin financiar de la mai multe companii private. Cu fondurile adunate au cumpărat un laser de mare putere, iar celelalte componente le-au fabricat în subsolul Facultății.
Aspectul financiar este însă în continuare delicat, astfel că echipa nu își permite să testeze dispozitivul atât de des pe cât ar fi necesar.
Aparatul conceput de echipa Low Gravity va fi montat în interiorul unei rachete, iar în primăvara lui 2014 va fi lansat în spațiu. În imponderabilitate vor fi efectuate două teste – tăierea metalului cu ajutorul laserului și sudarea a două plăcuțe de aliaj de titan.