Ponta:Libertatea de circulație în UE nu poate fi limitată;aici sunt în dezacord cu David Cameron-AFP

Ponta:Libertatea de circulație în UE nu poate fi limitată;aici sunt în dezacord cu David Cameron-AFP
Publicat: 30/11/2013, 12:38
Actualizat: 29/03/2019, 11:19

Premierul Victor Ponta consideră că „libertatea de circulație” în cadrul UE „nu poate fi limitată”, subliniind că asupra acestui aspect este „în dezacord” cu primul-ministru britanic David Cameron, conform unei declarații transmise presei străine și citată de agenția AFP.

„Libertatea de circulație nu poate fi limitată, asupra acestui aspect sunt în dezacord cu domnul Cameron”, a declarat Ponta, conform agenției AFP.

„Înțeleg preocupările exprimate de presa britanică (…), dar astfel de temeri nu pot fi utilizate pentru a genera sau a justifica abuzuri ori discriminări față de cetățeni europeni”, a adăugat Ponta.

Premierul Victor Ponta declara vineri că este de acord cu declarația omologului său britanic, David Cameron, referitoare la înăsprirea, în Marea Britanie, a condițiilor de acordare a ajutoarelor sociale, el arătând că și în România sunt beneficiari ai sistemului social care au „Mercedes și vilă”. Premierul român a subliniat că, în ultima perioadă, în România au fost intensificate controalele și impuse condiții mai severe în acest domeniu. „De un an și ceva, avem o înăsprire a acestor condiții, a controalelor, în așa fel încât să nu ne mai trezim cu cei care se duc să-și ia ajutorul social cu Mercedes-ul și stau în tot felul de vile. Din acest punct de vedere, și ceea ce a spus premierul britanic, și ce au spus și alți șefi de guvern, e sprijinit și de Guvernul României”, a explicat Ponta, el adăugând totodată că „abuzarea” sistemelor de protecție socială trebuie combătută.

Ponta a mai spus că, de la 1 ianuarie, toate țările membre vor respecta termenul impus de CE, inclusiv Marea Britanie, iar regulile în ceea ce privește libera circulație a persoanelor vor fi aplicate nediscriminatoriu pentru toți cetățenii UE. „Nu există reguli pentru români sau pentru bulgari sau pentru austrieci sau pentru italieni, există reguli pentru toți cetățenii UE. Liberatea de mișcare a persoanelor este unul dintre principiile fundamentale ale UE și nu există principii pe care le respectăm și altele nu”, a conchis Ponta.

Premierul britanic, David Cameron, a propus o serie măsuri dure împotriva așa-numitului „turism pentru beneficii sociale”, afirmând că imigranții din cadrul UE nu vor putea să pretindă sprijin din partea contribuabililor pe termen nelimitat. Cameron a făcut aceste declarații în contextul în care Marea Britanie ar trebui să elimine, din ianuarie 2014, toate restricțiile impuse cetățenilor români și bulgari pe piața muncii. Comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding, a transmis autorităților de la Londra că libera circulație a persoanelor nu se negociază atât timp cât Marea Britanie este membră a UE și a pieței unice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Vedeta baschetbalului american LeBron James va purta drapelul SUA la Jocurile Olimpice