Trei sferturi dintre români se declară de acord cu unirea Republicii Moldova cu România, iar 63% dintre ei au o părere pozitivă despre declarația președintelui Traian Băsescu în legătură cu acest demers, considerat de șeful statului „următorul proiect politic” al țării, arată un sondaj IRES.
Pe de altă parte, însă, aproape o treime dintre respondenți cred că majoritatea cetățenilor moldoveni nu sunt de acord cu unirea țării lor cu România, iar o cincime spun că românii nu sunt de acord cu această unire, relevă cercetarea realizată de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).
Potrivit aceluiași sondaj, 64% dintre români au auzit despre declarațiile președintelui Băsescu potrivit cărora „următorul proiect politic pentru România, după NATO și UE, este unirea cu Republica Moldova”, în legătură cu care doar 20% dintre respondenți au o părere proastă și foarte proastă.
De asemenea, peste 70% dintre respondenți sunt de acord cu declarația șefului statului conform căreia „acum e oportun să o spunem, avem acest obiectiv, dacă vor vrea moldovenii, am spus-o la Chișinău. Sunt convins că dacă la Chișinău va exista un interes unionist, România va spune da”.
Cercetarea a fost realizată vineri, pe un eșantion de 1.132 persoane cu vârsta de minimum 18 ani, eroarea maximă tolerată fiind de ± 3 %.
Același sondaj a evaluat percepția publică legată de Ziua Națională a României, dar și de Summit-ul China-Europa Centrală și de Est, desfășurat în această săptămână la București.