Prima pagină » Știri » Cea mai scăzută temperatură din această iarnă: -13 grade Celsius la Miercurea Ciuc

Cea mai scăzută temperatură din această iarnă: -13 grade Celsius la Miercurea Ciuc

Cea mai scăzută temperatură din această iarnă: -13 grade Celsius la Miercurea Ciuc
Cea mai scăzută temperatură din acest sezon, minus 13 grade Celsius, s-a înregistrat, luni dimineață, la Miercurea Ciuc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cea mai scăzută temperatură din acest sezon, minus 13 grade Celsius, s-a înregistrat, luni dimineață, la Miercurea Ciuc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Meteorologul Petho Devay Ildiko de la Centrul Meteo regional Târgu Mureș a declarat corespondentului MEDIAFAX că cea mai scăzută valoare termică înregistrată în țară, de minus 13 grade Celsius, a fost consemnată luni la Stația Meteo din Miercurea Ciuc, în primele ore ale zilei.

Potrivit sursei citate, în Miercurea Ciuc temperatura a scăzut „semnificativ”, cu cinci grade Celsius, față de valoarea minimă înregistrată duminică dimineață.

„Minima zilei și a sezonului, până acum, de minus 13 grade Celsius, a fost înregistrată la Miercurea Ciuc în jurul orei 04.00. În următoarele ore temperatura a crescut până la minus 11 grade, iar în jurul orei 8.00 a coborât la minus 12 grade Celsius. Scăderea de temperatură este semnificativă, având în vedere că minima înregistrată ieri dimineață în aceeași localitate a fost de minus 8 grade Celsius”, a spus Petho Devay Ildiko.

Temperaturile au coborât până la și sub limita gerului în toate localitățile județului, astfel că minus 11 grade Celsius s-au înregistrat la Joseni, minus 10 grade Celsius la Toplița, minus 9 grade la Odorheiu Secuiesc și minus 7 grade Celsius la Stația Meteo Bucin.

Minima absolută a lunii decembrie în Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată în anul 1998 în Miercurea Ciuc. Temperatura maximă a lunii decembrie a fost de 16,8 grade Celsius și a fost măsurată în anul 1989 tot la Miercurea Ciuc. 

Citește și