Ministerul Justiției din Ungaria a cerut Curții Constituționale o opinie privind posibila neconstituționalitate a creditelor în valută, argumentând că băncile au abuzat de poziția lor în relația cu împrumutații sau au încălcat drepturile consumatorilor.
De asemenea, Ministerul Justiției a cerut Curții o opinie privind modul în care pot fi modificate contractele de creditare în valută, astfel încât să nu fie încălcată legislația, scrie agenția ungară MTI, citată de cotidianul Portfolio.
„Această situație este ultima dintr-o poveste lungă, dar care continuă să genereze un risc de imagine negativă pentru Ungaria. Având în vedere că alegerile au loc în aprilie, chestiunea este clar una foarte pollitică și posibil aducătoare de voturi pentru partidul de guvernământ Fidesz”, a afirmat, într-o notă de cercetare, Timothy Ash, analist la Standard Bank, din Londra.
Impactul asupra băncilor ar putea fi unul major, având în vedere valoarea încă ridicată a portofoliilor de credite în valută. O decizie împotriva băncilor ar susține continuarea dezintermedierii financiare, însă există limite în privința rapidității cu care băncile străine se pot retrage de pe piață, în timp ce majoritatea instituțiilor de credit sunt relativ „captive”, a afirmat Ash.
Guvernul va argumenta, probabil, că acesta este un caz clasic de inducere în eroare la vânzarea unui produs financiar, similar cu inducerea în eroare a investitorilor la vânzarea de obligațiuni ipotecare înaintea crizei financiare în SUA și Marea Britanie, a adăugat analistul.
Mulți unguri au cotractat credite în valută în deceniul trecut. Criza financiară globală a cauzat, însă, deprecierea puternică a forintului și probleme majore pentru consumatorii cu împrumuturi în monedă străină, în principal în fanci elvețieni și euro. În multe cazuri, costurile lunare ale unui astfel de credit au crescut și de peste două ori.
Guvernul a adoptat în ultimii ani mai multe măsuri pentru a veni în sprijinul împrumutaților, inclusiv posibilitatea refinanțării sau restituirii anticipate la rate de schimb avantajoase. Deciziile executivului de la Budapesta au cauzat, însă, pierderi semnificative băncilor prezente în Ungaria.
Câteva mii de persoane cu împrumuturi în valută au deschis procese împotriva băncilor, însă acestea se judecă individual.
Premierul ungar Viktor Orban, care vrea un nou mandat în urma alegerilor parlamentare din prima jumătate a manului următor, a crescut presiunea în ultimele săptămâni asupra Curții Supreme pentru simplificarea procedurilor. Premierul se teme că procesele vor dura prea mult pentru a se da verdicte în cazurile individuale până la data alegerilor, potrivit Wall Street Journal.
Curtea Supremă a informat la sfârșitul lunii noiembrie că va decide de principiu în privința a șapte întrebări legate de creditele în valută, pentru a grăbi judecarea proceselor.