Șase grenade defensive de exercițiu, provenind din al doilea război mondial, au fost găsite, luni, în subsolul unui liceu din Timișoara, iar reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat spun că nu s-a impus evacuarea elevilor întrucât dispozitivele nu reprezentau un pericol.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Banat, Sindia Vlaia, a declarat corespondentului MEDIAFAX că luni, în timpul unor lucrări de curățenie în subsolul Liceului „Ana Aslan” din Timișoara, au fost găsite șase grenade defensive de exercițiu.
„Șase grenade defensive de exercițiu au fost găsite în urma lucrărilor de curățenie la subsolul Liceului «Ana Aslan» din Timișoara. Grenadele care provin din al doilea război mondial nu prezentau pericol deoarece nu au conținut”, a spus Sindia Vlaia.
Potrivit acesteia, nu a fost nevoie de evacuarea elevilor liceului.
Cele șase grenade au fost preluate de pompieri și duse la sediul ISU, unde urmează să fie distruse.