Cea de-a cincea ediție a Festivalului „Zilele Filmului Irlandez” se va desfășura în acest an în perioada 3-4 decembrie, la Cinema Elvira Popescu din București.
Evenimentul va fi deschis la ora 19:00, cu proiecția lungmetrajului „Milo”, regizat de Berend și Roel Boorsma, în care joacă și actrița Laura Vasiliu. Artista va fi prezentă în sală, alături de David Costellor, șef adjunct al Ambasadei Irlandei la București, Liviu Jicman, vicepreședintele Institutului Cultural Român, și Stanislas Pierret, directorul Institutului Francez.
Pelicula, a cărei premieră a avut loc în 2012, conturează povestea unui băiețel în vârstă de 10 ani, care suferă de o boală genetică rară. Filmul a primit numeroase aprecieri la festivalurile de profil și a fost recompensat cu Premio CGS Award pentru originalitatea și creativitatea narațiunii, în cadrul Festivalului de Film Guiffoni din Italia. Laura Vasiliu interpretează rolul mamei copilului.
În cea de-a doua seară a festivalului, pe marele ecran va rula documnetarul „Ballymun Lullaby”, regizat de Frank Berry. Producția are în atenție un grup de copii talentați din Ballymun – un cartier sărac aparținând clasei muncitoare, situat la periferia Dublinului – care, sub îndrumarea unui profesor de muzică reușesc să realizeze o colaborare cu Orchestra Națională a Irlandei.
De asemenea, pe agenda „Zilelor Filmului Irlandez” sunt incluse și proiecțiile a patru scurt-metraje: „Cuilin Dualach”, (regia Nora Twomey), „The Boy in the Bubble” (regia Kealan O”Rourke) „Fear of Flying” (regia Conor Finnegan) și „Give Up Yer Aul Sins” (regia Cathal Gaffney).
Accesul publicului la proiecții este liber, în limita locurilor disponibile. Programul complet este disponibil aici.
Festivalul „Zilele Filmului Irlandez” este organizat de Ambasada Irlandei în România, cu sprijinul Institutului Irlandez de Film, Culture Ireland și Arts Council, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și cu Institutul Francez.