Bill Clinton vrea reguli clare cu privire la spionarea șefilor de stat

Bill Clinton vrea reguli clare cu privire la spionarea șefilor de stat
Publicat: 04/12/2013, 10:12
Actualizat: 10/12/2013, 11:25

Fostul președinte american Bill Clinton a apreciat că dezvăluirile privind spionarea unor șefi de stat de către Agenția americană pentru Securitatea Națională (NSA) au afectat imaginea Americii pe plan internațional și au sporit necesitatea unor reforme, relatează AFP.

„Cred că avem nevoie de reguli foarte explicite cu privire la interceptarea conversațiilor liderilor străini”, a declarat Clinton, într-un interviu pentru postul de televiziune american Fusion difuzat marți.

El a subliniat că în timpul președinției sale (1993-2001), o astfel de decizie depindea de lideri. „Dacă credeam că ei comiteau acțiuni ostile Statelor Unite (…), atunci (agențiile americane de informații) o puteau face. Dar nu sunt sigur, nu aveam capacitea la acea vreme să facem ceea ce se face în prezent”, a spus democratul.

„Avem nevoie de mai multă transparență, de mai multă protecție a vieții private și de mai multă securitate”, a adăugat el. „Suntem într-o situație în care oamenii nu știau ce se întâmplă. Și, având în vedere modul în care au fost utilizate datele, nu este evident că acest lucru ne-a maximizat securitatea, ci este evident că oamenii cred că și-au pierdut un pic din viața privată”, a continuat Clinton.

„Este foarte important să purtăm o discuție cu adevărat publică despre care ar trebui să fie regulile”, a spus el.

Fostul președinte american a recunoscut că dezvăluirile declanșate de fostul consultant al NSA Edward Snowden au avut un impact negativ.

„Nu doar în America Latină, ci și în Europa și Asia. Este, de altfel, interesant, deoarece în unele dintre aceste țări s-a dovedit că anumite guverne făceau același lucru sau că alte guverne ne-au dat permisiunea să facem acest lucru”, a spus fostul șef de stat.

De la primele dezvăluiri ale lui Snowden, în iunie, în Statele Unite au fost elaborate proiecte multiple de reformare a legilor care stabilesc cadrul practicilor supravegherii NSA. Președintele Barack Obama s-a declarat în favoarea unei consolidări a măsurilor privind tutela și controlul exercitate de Congres și justiție, iar unii reformatori intenționează să meargă și mai departe și să pună capăt programelor de colectare masivă a metadatelor cetățenilor americani.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța