Serghei Lavrov denunță criticile NATO față de Ucraina. „Nu știu de ce adoptă astfel de declarații”

Serghei Lavrov denunță criticile NATO față de Ucraina. Nu știu de ce adoptă astfel de declarații
Publicat: 04/12/2013, 16:29
Actualizat: 30/08/2014, 01:39

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a denunțat ingerința țărilor NATO în afacerile interne ale Ucrainei, la o zi după ce acestea au criticat atitudinea puterii de la Kiev, relatează AFP.

„Nu știu de ce NATO adoptă astfel de declarații”, a afirmat Lavrov în fața presei, la încheierea unei reuniuni cu omologii săi din cadrul Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles.

Declarația NATO „trimite un mesaj inadecvat”, creând „o viziune deformată a realității”, a apreciat el.

Cu ocazia reuniunii, Lavrov a avut o scurtă întrevedere cu secretarul american de Stat John Kerry.

În opinia ministrului rus, NATO se amestecă într-o „afacere internă a Ucrainei”. Decizia președintelui Viktor Ianukovici de a renunța la semnarea Acordului de Asociere cu UE subliniază „prerogativele puterii executive”. El a declarat că nu înțelege „amploarea reacțiilor negative ale opoziției”, care și-a multiplicat manifestațiile la Kiev.

În declarația lor, publicată marți, miniștrii de Externe ai țărilor membre NATO au „condamnat folosirea forței împotriva manifestanților pașnici” și au „cerut tuturor părților să se abțină de la orice provocare și violențe”.

„Cerem Guvernului să asculte vocea poporului, care vrea să trăiască liber și prosper”, a precizat Kerry, care și-a anulat o vizită la Kiev, prevăzută inițial în cadrul unui miniturneu european. El este așteptat în cursul după-amiezii în Republica Moldova, o fostă republică sovietică implicată într-un proces de apropiere de UE.

Ucraina participă la mai multe misiuni lansate de NATO, precum lupta împotriva pirateriei maritime în Oceanul Indian.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu: „Lasconi va avea nevoie de fiecare vot”. Ce condiție pune liderul PSD șefei USR...
BREAKING | CCR amână decizia privind validarea votului la prezidențiale
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Psiholog: „Un control psihiatric e o urgență în cazul lui Călin Georgescu, în afară de...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Învârtelile imobiliare de milioane de euro ale lui Călin Georgescu, candidatul cu 0 cheltuieli declarate...
Celentano, mesaj-manifest după primul tur prezidențial: „Ne-am întors în Evul Mediu sau la piramide? Alo,...
Călin Georgescu, mesaj important după ce au apărut clipuri dubioase care îl promovează! S-a dezis...
Boala autoimună de care suferă Iuliana Pepene, prezentatoarea de la Antena 1! Diagnosticul care i-a...
Care vor fi consecinţele după ce CSAT a constatat că TikTok l-a favorizat pe Călin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Nemții au testat Dacia Duster III pe Autobahn. Ce viteze a atins SUV-ul de la...
Proteste violente în Georgia după ce guvernul suspendă negocierile cu Uniunea Europeană
Orașul din România care înainte de Primul Război Mondial rivaliza cu...
Adio, Călin Georgescu! Băsescu spune secretul care îl elimină din joc
Cea mai bună ciorbă a lui Chef Bontea. Are rețeta din strămoși
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Ce relație are Andreea Tonciu cu fiica sa, Rebecca? Fosta asistentă TV și-a amintit cea...
Cine este celebrul actor care a murit pe scenă? Spectatorii au rămas înmărmuriți
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Unele dintre cele mai populare orașe europene, pe lista destinațiilor de vacanță „interzise”