Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu a declarat pentru MEDIAFAX în legătură cu intenția Guvernului de a sesiza DNA și SRI pentru nereguli în derularea contractului cu Bechtel că „are alte preocupări decât trăznăile astea”, iar dacă are cineva semne de întrebare, să-l cheme și va povesti.
„Dacă are cineva semne de întrebare, mă cheamă și-i povestesc. Eu am alte preocupări decât trăznăilea astea”, a declarat Radu Berceanu.
Guvernul va sesiza DNA și SRI pentru nereguli în derularea contractului încheiat cu Bechtel la construcția Autostrăzii Transilvania, acuzând posibile fapte de natură penală comise de foștii miniștri Gheorghe Dobre, Sebastian Vlădescu, Monica Macovei, Radu Berceanu și fostul șef CNADNR Cristian Duică
Inspectorii guvernamentali arată, printre altele, că înțelegerea cu Bechtel a fost modificată, în 2009, fără respectarea dispozițiilor legale, ceea ce a condus la prejudicii pentru stat.
Conform raportului, renegocierea contractului, stabilit inițial la „valoarea corectă” și certificată ca atare de 2,2 miliarde euro, a fost inițiată, în 2005, fără un mandat din partea Guvernului, fiind doar un mandat acordat de fostul ministru al Transporturilor Gheorghe Dobre (PDL), iar lucrările fiind întârziate. Negocierile au fost coordonate de Gheorghe Dobre și fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu.
Prin încheierea unui acord de modificare la contract, în baza unei hotărîri de guvern inițiată de Dobre și avizată de Vlădescu și fostul ministru al Justiției Monica Macovei, statul a fost păgubit cu 40 milioane euro, prin reclasificarea acestei sume, acordate inițial cu titlu de avans, drept cheltuieli de mobilizare, cu încălcarea dispozițiilor legale. Inspectorii arată că miniștrii știau, conform notei de fundamentare a hotărîrii de guvern, că aveau obligația recuperării acestei sume.
Pentru crearea unei „aparențe de legalitate”, a fost însă acceptată creșterea cheltuielilor de mobilizare de la 30 milioane euro la 70 milioane euro, cu toate că acestea se refereau la activități anterioare înceerii construcției, iar construcțiile erau deja începute din 2004.
Inspectorii îi acuză astfel pe miniștrii Dobre, Vlădescu și Macovei că au creat un artificiu pentru a justifica faptul că Bechtel a păstrat 40 milioane euro.
În raport se mai arată că reprezentanții Companiei Naționale pentru Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) nu au pus la dispoziția Corpului de Control originalul contractului, iar acesta nici nu a fost găsit în pofida căutărilor la mai multe instituții, fiind obținute doar copii certificate. În final, la CNADNR a fost identificat un exemplat marcat „conform cu originalul”, în limba engleză, care ar fi originalul documentului aflat în posesia statului.