S-au aprins luminile de Crăciun. Trei milioane de beculețe vor lumina Bucureștii în timpul sărbătorilor de iarnă

S-au aprins luminile de Crăciun. Trei milioane de beculețe vor lumina Bucureștii în timpul sărbătorilor de iarnă
Publicat: 06/12/2013, 18:44
Actualizat: 15/10/2014, 04:23

Aproape trei milioane de beculețe – care împodobesc Capitala, pe un traseu de 23 de kilometri, cu ocazia sărbătorilor – au fost aprinse vineri seară, de la esplanada cu statui din Piața Universității, de primarul Sorin Oprescu, la eveniment asistând sute de bucureșteni, inclusiv numeroși copii.

Înainte de a aprinde luminițele de sărbători, Oprescu a spus că toată copilăria lui și-a dorit să vadă Bucureștiul strălucind și le-a urat „La mulți ani!” celor care își serbează onomastica de Sfântul Nicolae, dar și tuturor bucureștenilor și românilor.

Potrivit municipalității, luminițele de iarnă au fost aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I. C. Brătianu și Unirii, de la Piața Unirii până la Palatul Parlamentului și de la Palatul Parlamentului până la intersecția cu Mircea Vodă, Lascăr Catargiu și Regina Elisabeta, dar și pe Șoseaua Kiseleff și în Piața Victoriei, pe Calea Victoriei, la Arcul de Triumf, în Centrul Istoric, în Piața Constituției, Piața Regelui, Piața George Enescu și Piața Universității, precum și pe bulevardul Buzești – Berzei, în Piața George Enescu, în Centrul Istoric și în Piața Regelui.

De asemenea, vor fi aprinse beculețe pe Calea Dorobanți, Bulevardul Aviatorilor, Șoseaua București-Ploiești, Piața Charles de Gaulle, Piața Rosetti, Bulevardul Carol și la Piața Presei Libere.

Ornamentele de sărbători vor lumina și la intrarea în București de pe DN1, A2 și A1, la intrarea în București dinspre Giurgiu, pe Bulevardul Tineretului, la intrarea în Parcul Tineretului, pe Bulevardul Ferdinand, în Piața Operei, precum și pe Calea Dorobanților, între Piața Dorobanți și Șoseaua Ștefan cel Mare.

Pentru al doilea an consecutiv, Primăria Municipiului București, prin CREART, organizează, în Piața Universității, pe esplanada cu statui, evenimentul „Bucharest Christmas Market” care se desfășoară în perioada 6 decembrie – 5 ianuarie.

La acest târg de Crăciun, într-un decor creat de Viaceslav Vutcariov și realizat din 12 tone de cetină și 65 de căsuțe de lemn, vizitatorii sunt întâmpinați cu vin fiert, decorațiuni și ornamente de iarnă, expoziții de obiecte tradiționale și produse de manufactură, icoane pe sticlă și lemn, țesături, decorațiuni din lemn și ceramică, precum și produse specifice bucătăriei tradiționale românești.

În piața de Crăciun îi așteaptă pe bucureșteni un brad înalt de 15 metri, ornat cu 2.000 de beculețe, dar și spectacole specifice sărbătorilor de iarnă.

Astfel, pe scena amplasată în Piața Universității, vor avea recitaluri ansambluri de muzică populară, grupuri de copii, grupuri de colindători, ansambluri de datini și obiceiuri din toate zonele țării (Maramureș, Baia Mare, Gorj, Sibiu, Alba Iulia, Bacău, Ialomița), precum și artiști de muzică populară: Dinu Iancu Sălăjanu, Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan și Horațiu Cigu, Tudor și Nicolae Furdui Iancu.

„Seara de 26 decembrie va fi sărbătorită cu un concert extraordinar de Crăciun”, au mai precizat reprezentanții Primăriei Capitalei.

Potrivit organizatorilor, anul acesta, a fost inclus în programul târgului proiectul „Crăciun cu Îngeri” al studioului de fotografie Foto Union, care se va desfășura în perioada 13 decembrie – 21 decembrie și la care bucureșteneii sunt așteptați să viziteze târgul „într-un decor de sărbători, pentru a realiza o fotografie care este oferită apoi sub forma unei cărți poștale tipărite”.

„Cei mici vor avea ocazia să trăiască emoția sărbătorilor de Crăciun alături de personaje de basm, spiriduși și, bineînțeles, vor putea să-i spună povești Moșului, vor recita poezii și vor putea colora. Toate aceste activități vor avea loc într-un decor de poveste, la Casa lui Moș Crăciun”, a mai arătat Primăria Capitalei.

Totodată, bucureștenii vor putea participa la Campania „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun”, prin care se dorește ajutorarea copiilor proveniți din medii defavorizate. Donațiile, constând în cărți și jucării, se pot face din prima zi a târgului și până în 25 decembrie, la Casa lui Moș Crăciun, special amenajată în acest scop.

Bucureștiul este inclus în rețeaua internațională a celor mai importante târguri de Crăciun din Europa – ChristmasMarkets -, fiind membru oficial al acesteia.

Mediafax Foto// Silviu Matei

Și la Palatul Brâncovenesc, în perioada 6 – 8 decembrie, sunt organizate spectacole dedicate copiilor din centrele de plasament și școlile bucureștene.

„Evenimentul ‘Spiridușii îl aduc pe Moș Nicolae și la Palatul Brâncovenesc’ va fi organizat în incinta palatului, unde spațiul va fi decorat în așa fel încât cei mici vor intra într-o lume de poveste. Peste 100.000 de beculețe și globuri luminoase decorează domeniul din Mogoșoaia, iar în curtea interioară a palatului a fost împodobit un brad imens”, au mai anunțat reprezentanții muncipalității.

La Palatul Brâncovenesc, copiii sunt invitați de spiriduși să participe la atelierele de creație, unde vor învăța să confecționeze brăduți și oameni de zăpadă, să picteze globulețe și clopoței și să confecționeze felicitări 3D.

Bucureștenii sunt astfel invitați să viziteze și Palatul Brâncovenesc, între orele 9.00 și 17.00, intrarea fiind liberă. Cei mici vor avea parte de surprize, iar în Sala Scoarțelor vor putea asculta colinde și povești de iarnă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?