Prima pagină » Știri » Avertizare ANM de ninsori și viscol, începând de luni

Avertizare ANM de ninsori și viscol, începând de luni

Avertizare ANM de ninsori și viscol, începând de luni
Meteorologii au avertizat că luni va ninge în Maramureș, în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, vântul va atinge la rafală 70 de kilometri pe oră, iar în vestul țării precipitațiile vor fi mixte și izolat se va produce polei.

Potrivit informării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, luni, între orele 06.00 și 22.00, va ninge și se va depune strat nou de zapadă, la început în Maramureș, în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, apoi și în restul zonei montane. În vestul țării, precipitațiile vor fi mixte și izolat se va produce polei.

În zona de munte, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 70 de kilometri pe oră, iar pe creste și 100 de kilometri pe oră, viscolind și spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră vor fi temporar și în celelalte regiuni ale țării.

ANM a precizat că luni dimineață va fi actualizată informarea meteo.

Mai multe județe au fost, duminică, avertizate cu cod galben de ninsori și viscol, în unele zone vântul având la rafală viteze de peste 70 de kilometri pe oră.

Avertizările au fost emise pentru Dobrogea, până la ora 15.15, zona de munte a județului Gorj, până la ora 15.00, județele Botoșani și Iași, până la ora 16.15.

De asemenea, avertizări nowcasting cod galben au fost emise, duminică dimineață, pentru județele Harghita, Covasna și Brașov.