Ministrul Justiției, pentru Gândul: Nu sunt de acord cu legea amnistiei și grațierii

Ministrul Justiției, pentru Gândul: Nu sunt de acord cu legea amnistiei și grațierii
Publicat: 10/12/2013, 12:35
Actualizat: 01/05/2015, 12:06

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat pentru gândul că nu susține proiectul de lege care prevede amnistie pentru infracțiunile cu închisoarea până la 6 ani și grațiere în întregime a pedepselor cu închisoarea până la 7 ani. Ministrul Justiției nu a precizat, însă, dacă a transmis Comisiei Juridice a Parlamentului un punct de vedere în acest sens.

În schimb, ministrul Cazanciuc a declarat în repetate rânduri că penitenciarele din România sunt suprapopulate. „Este adevărat că săptămâna aceasta a fost adoptată o Hotărâre de Guvern, s-a constatat că avem o suprapopulare în penitenciar. În ultimii ani, numărul celor care intră în penitenciar este cu 10% mai mare, avem un grad de ocupare care merge până la 180% în anumite penitenciare, este foarte greu să administrezi un sistem penitenciar cu asemenea încărcare. Sistemul e supraîncărcat cu persoane care au săvârșit infracțiuni de mică gravitate”, a declarat Cazanciuc recent, într-o emisiune TV. Ministrul a adăugat că este foarte dificil să ne așteptăm ca administratorii penitenciarelor să încerce forme de reeducare când nu există „condițiile minime de gestiune a unui sistem”. „Ca să putem avea șansa unei reintegrări ulterioare, trebuie să punem bazele unui sistem cu suficiente resurse”, a subliniat Cazanciuc.

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a adoptat cu amendamente legea amnistiei și grațierii, inițiată de deputații Nicolae Păun și Mădălin Voicu. Astfel, pentru amnistie s-a prelungit termenul, putând intra sub incidența legii cei condamnați pentru infracțiuni pentru care au primit pedepse care prevăd o închisoare de până la șase ani, iar pentru grațiere se încadrează cei care au pedepse de până la șapte ani de închisoare cu executare. Termenele anterioare erau de până la patru ani pentru amnistie și de șapte ani pentru grațiere.

Cu toate că, la ședința de luni seară a Comisiei Juridice, proiectul de lege nu a fost pus pe ordinea de zi, ci a fost adoptat tacit într-o altă sală, iar la ședință nu au participat decât șapte membri ai Comisiei din cei 27, astăzi în plenul Camerei s-a anunțat că au fost prezenți 24 de membri ai Comsiei, iar 21 au votat pentru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform