LFP: Foștii fotbaliști vor fi ajutați financiar dintr-un fond lunar de 8.333 de euro

LFP: Foștii fotbaliști vor fi ajutați financiar dintr-un fond lunar de 8.333 de euro

Adunarea Generală extraordinară a LPF a decis, marți, crearea unui fond lunar de 8.333 de euro pentru ajutorarea foștilor fotbaliști aflați într-o situație financiară precară, suma fiind obținută în urma reducerilor salariilor președintelui Gino Iorgulescu și secretarului general Justin Ștefan.

„Primul punct de pe ordinea de zi l-a reprezentat avizarea contractului de muncă încheiată între domnul Iorgulescu și Liga Profesionistă de Fotbal. S-a hotărât o diminuare a valorii salariului președintelui LPF cu jumătate, ceea ce înseamnă că, împreună cu diminuarea salariului secretarului general, s-a făcut o economie de 145.000 de euro. Din această sumă de 145.000 de euro, suma de 100.000 de euro se va repartiza către acel fond de ajutor social al foștilor fotbaliști. Această avizare a fost aprobată fără a exista niciun vot împotrivă”, a declarat secretarul general al LPF, Justin Ștefan, după ședința de marți.

Justin Ștefan a afirmat că pe site-ul LPF vor fi publicate criteriile prin care foștii fotbaliști vor fi ajutați financiar. „La punctul trei s-a aprobat valoarea fondului de ajutor social pentru foștii fotbaliști și un regulament de funcționare a comisiei care aprobă aceste ajutoare și niște criterii de eligibilitate pentru persoanele care aplică la acest fond. Suma de 100.000 de euro va fi distribuită lunar în tranșe de 8.333 de euro, urmând ca aceste ajutoare să fie aprobate în baza unor criterii bine puse la punct și care se află în acel regulament, care și el a fost aprobat de către Adunarea Generală. Din rațiuni de transparență, acest regulament va fi postat în cel mai scurt timp pe site-ul LPF”, a completat Ștefan.

Oficialul LPF a menționat că din diferența de 45.000 de euro rămasă din reducerile salariale va fi realizat un nou site al LPF și vor fi accesate fonduri europene pentru formarea profesională a antrenorilor din sectorul juvenil. „Salariul domnului Iorgulescu a fost redus cu 50 la sută, deci el va avea un salariu de 7.500 de euro. Pentru ceilalți 45.000 din economie se vor identifica diferite modalități. O parte vor fi atribuiți pentru rebranduirea LPF și a site-ului, de care nu suntem mulțumiți, iar o altă parte pentru încercarea de atragere a fondurilor europene, împreună cu un partener, care să fie folosite pentru formarea profesională a antrenorilor de la copii și juniori”, a explicat Ștefan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
”Atac masiv” la sistemul circulației trenurilor de mare viteză din Franța. Traficul este foarte perturbat
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată se întoarce canicula în România
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Trump speră că America „va şterge Iranul de pe faţa Pământului” dacă regimul de la...
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Admitere facultate 2024. Cea mai râvnită specializare: 61 de candidați se bat pe un loc...
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui...
Un polițist din București a ajuns viral pe internet după ce s-a afișat în fustă...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
De câte ori pe zi este indicat să facem duş. Iată cât şi cum să...
Un SCHELET ANTIC este atât de CIUDAT încât nimeni nu ÎNDRĂZNEȘTE să-l dezgroape!
Se dau bani de la stat direct pe card. Cerere până pe 31 iulie. Ce...
Burgeri de milionari în Aeroportul Otopeni. Prețul este uluitor
Mireasa revine luni, 29 iulie, la Antena 1 cu cel de-al zecelea sezon. Cine o...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Tavi Clonda, nemulțumiri legate de Disneyland! Artistul a discutat despre aspectele care nu îi convin...
Ce au descoperit oamenii legii în cazul morții Sorin Nazîru, fostul al juniorilor de la...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Sindromul rar al „persoanei rigide”, tratat cu o terapie împotriva cancerului