Hipopotamii politici și mica faună electorală

Hipopotamii politici și mica faună electorală
Publicat: 11/12/2013, 08:21
Actualizat: 29/07/2014, 19:32

Îi auzeam anul trecut, când au preluat, în forță, puterea, răbufnind între ei: „Să se termine odată cu ANI, cu DNA, instituțiile astea băsiste!” și nu m-am îndoit nicio clipă că useliștii vor găsi o modalitate pentru a-și împlini dorința. Nu au putut s-o facă atunci – era prea mare scandalul provocat de asaltul USL asupra instituțiilor statului de drept – dar, la un de la câștigarea alegerilor, coaliția de guvernământ și-a votat cadoul de aniversare. Nu au desființat ANI și DNA, dar, prin modificările aduse Codului Penal, le-au luat obiectul muncii. Procurorii anticorupție nu-i vor mai ancheta pe demnitari, aceștia fiind – așa cum observa CSM – practic exonerați de răpunderea penală, iar Agenția de Integritate nu-i va mai căuta de incompatibilități și conflicte de interese. Practic, parlamentarii și-au dat liber lor, miniștrilor, președintelui, primarilor la abuzuri în serviciu, trafic de influență, luare de mită, abonamente la contracte cu statul, cumul de funcții și angajarea rudelor la cabinetele lor. Dacă și Legea amnistiei și grațierii, deocamdată retrasă, va trece, vor scăpa de închisoare toți demnitarii condamnați până acum, Dan Voiculescu savurându-și, în sfârșit, miliardele liniștit. În mod ironic, legile votate astăzi de majoritatea parlamentară vin la douăzeci și patru de ore de la sărbătorirea, pe plan mondial, a luptei împotriva corupției și chiar în Ziua internațională a drepturilor omului.

Cum de și-au permis PSD și PNL să voteze amendamentele speciale la Codul Penal, bătându-și joc fățiș de cetățenii cinstiți ai României? Simplu: văzuți din jilțuri, oamenii onești, muncitori, care-și plătesc dările și nu încalcă legea sunt dobitoci. Au vieți mărunte și memorie scurtă. Sunt ușor de mânat, manipulat, momit, băgat în ceață, speriat, făcut să înghită ce li se oferă. De exemplu, câteva zeci de lei la pensie, două sute la salariu și o bursă de rezident șterg din mintea beneficiarilor superimunitatea în fața legii, pe care guvernanții și-au acordat-o. Or, – cred strategii PSD – alegătorul gândește mult mai indulgent când politicienii fură, dar îi dau și lui, îngurgitând fericit rămășițele, precum pasărea care-l curăță de insecte pe hipopotam sau peștii care se ocupă de igiena lui dentară. În viziunea acestor specimene politice greoaie și leneșe, care, ca și hipopotamii, nu au dușmani naturali, cetățenii reprezintă mica faună cu care trăiesc în mutualism, ei îngrășându-se, iar vietățile mărunte ciugulind și robotind să le asigure confortul.

Și chiar dacă nu sunt mulțumiți, la alegeri îi votează tot pe aceiași, findcă aceiași candidează, iar fiecare scrutin este ca o baie ritualică, din care politicienii ies spălați de păcate. A mai rămas un an până la prezidențiale și trei până la parlamentere, timp suficient, dacă simțul civic nu se trezește, pentru resemnare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform