Nicoleta Grasu s-a retras din activitate în cadrul Galei Atletismului Românesc

Nicoleta Grasu s-a retras din activitate în cadrul Galei Atletismului Românesc
Publicat: 11/12/2013, 18:31
Actualizat: 11/12/2013, 23:39

Atleta Nicoleta Grasu, care a evoluat în proba de aruncarea discului, s-a retras din activitatea sportivă în cadrul unei ceremonii la Gala Atletismului Românesc, ea primind o plachetă și un buchet de flori.

„E o mulțumire pentru mine că mă retrag alături de familia atletismului românesc. Mai puteam, dar am zis că e momentul să mă retrag. Nu regret nimic, sunt fericită la câte medalii am adus. Poate că am și greșit câteodată că nu au fost mai multe sau nu am avut experiența necesară. Sunt fericită că am făcut performanță peste 20 de ani. Sunt mândră de toate medaliile, dar medalia mea specială e copilul meu. 90 la sută voi fi antrenor. Fiecare antrenor își dorește ca sportivul său să fie cât mai bun, acum depinde și de material. Acum sper să fiu cât mai curând colegă cu soțul meu. Să trec de pe ștatul de plată de sportiv pe cel de antrenor și ne vom bate de la egal la egal, dar tot el va fi șeful, ca și în familie”, a declarat sportiva.

Nicoleta Grasu este medaliată cu argint la Campionatele Europene din 2010 și la CM din 2007 și cu bronz la CE 1998 și 2006 și la CM 1999, 2001 și 2007.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Un bărbat de 45 de ani din Bucureşti şi-a infectat intenţionat iubita cu HIV. Individul...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Ies la lumină noi detalii în cazul accidentului din Suceava, în care au murit cinci...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Marea actriță a României s-a stins. Doamna noastră a tras cortina
Schimbări de ultimă oră anunțate de ANM. Fenomene ostile în România
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Utilizatorii de antidepresive ar putea renunța la tratament doar cu ajutorul medicului de familie
×