Ambasada Israelului își exprimă îngrijorarea profundă față de colindul antisemit difuzat de TVR3

Ambasada Israelului își exprimă îngrijorarea profundă față de colindul antisemit difuzat de TVR3
Publicat: 11/12/2013, 19:22
Actualizat: 06/06/2014, 17:50

Ambasada Statului Israel se declarată profund îngrijorată de colindul interpretat de „Dor transilvan” și difuzat de TVR3, în 6 decembrie, și speră că autoritățile române vor lua măsuri pentru ca astfel de incidente regretabile să nu mai aibă loc.

Ambasada Statului Israel se declarată profund îngrijorată de colindul interpretat de „Dor transilvan” și difuzat de TVR3, în 6 decembrie, și speră că autoritățile române vor lua măsuri pentru ca astfel de incidente regretabile să nu mai aibă loc.

Prin intermediul unui comunicat de presă, misiunea diplomatică își exprimă „îngrijorarea profundă față de un colind interpretat de grupul «Dor transilvan» condus de domnul Tiberiu Groza, și difuzat în timpului unei emisiuni a TVR3, la 6 decembrie 2013, și care include mesaje puternic antisemite”.

Ambasada Statului Israel apreciază drept „foarte îngrijorător faptul că un astfel de colind a apărut în media românească, în special la TVR”.

„Date fiind eforturile depuse și de Guvernul României și de cel al Statului Israel de a combate xenofobia, rasismul, antisemitismul și discriminarea în toate formele, ar trebui să fim alarmați de astfel de manifestări care ar putea da un impuls sentimentelor antisemite din România”, se mai arată în comunicat.

Ambasada speră că autoritățile române competente vor lua „măsurile potrivite pentru ca astfel de incidente condamnabile să nu se mai întâmple”.

Comunicatul include și un „pasaj relevant” din colindul respectiv: „A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afurisit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan (= horn), la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă șfară (= fum) în drum”.

Postul public TVR 3 a difuzat, vineri, în cadrul emisiunii de relansare a canalului, un colind antisemit interpretat de grupul de colindători Ansamblul „Dor transilvan”, fiind reclamat la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de către Grupul pentru Dialog Social și Revista 22.

Societatea Română de Televiziune (SRTv) spune că alegerea colindelor interpretate de Ansamblul „Dor transilvan” în timpul emisiunii în direct „Alege verde” de la TVR 3 a aparținut Centrului de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Cluj, fapt pentru care a sesizat Consiliul Județean Cluj.

„Alegerea colindelor interpretate de Ansamblul «Dor transilvan» a aparținut Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Cluj. Emisiunea «Alege verde» a fost transmisă în direct pe TVR 3, iar Studioul TVR Cluj nu avea cum să facă o selecție a repertoriului. Colinda face parte din folclorul arhaic tradițional și este inclusă pe un CD care se comercializează în magazinele de specialitate”, a precizat, miercuri, SRTv, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit comunicatului, „în acest caz, Studioul TVR Cluj consideră că interpretarea colindei respective a fost o alegere neinspirată și, în consecință, a sesizat Consiliul Județean Cluj, în subordinea căruia se află Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale”.

Directorul Centrului de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale (CCPCT) Cluj, Tiberiu Groza, susține că „nu există colinde antisemite”, iar colindul difuzat într-o emisiune la TVR 3, reclamată la CNA din acest motiv, are o vechime de circa 100 de ani, nefiind înregistrate sesizări până acum.

Tiberiu Groza a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că s-a dorit pentru emisiunea de la TVR 3 un colind scurt și care să nu mai fi fost prezentat la televiziune.

„Nu există colinde antisemite, în colindul prezentat la TVR 3 se vorbește de evrei, dar nu este vorba de a discredita pe cineva. Colindul are rolul de a răspândi vestea Nașterii Domnului, iar cel prezentat are o vechime de circa 100 de ani, a fost cules în urmă cu 50 de ani din satul Bârlea, județul Cluj, și nu au fost sesizări până acum referitoare la el. Noi am ales acest colind urmărind să fie unul scurt și care să nu fi fost prezentat până acum la televiziune, să nu fie aceleași colinde care se cântă în fiecare an”, a spus Groza.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Cluj, Cornelia Trif, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că instituția pe care o reprezintă, și căreia îi este subordonat Centrul de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Cluj, „va analiza situația creată”.

Președintele Federației Comunității Evreiești Cluj, Robert Schwartz, solicită TVR să ceară scuze publice evreilor din România pentru colindul antisemit difuzat într-o emisiune la TVR 3, reclamată la CNA din acest motiv, el spunând că așteaptă ca Poliția și Parchetul să se autosesizeze.

Robert Schwartz a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că este îngrijorat de difuzarea colindului pe TVR 3, considerând că nu a fost vorba despre o greșeală.

„Sunt foarte îngrijorat în urma difuzării acelui colind pe TVR 3 și mai ales după ce am auzit că de un an acel colid este distribuit pe CD. Sunt îngrijorat și pentru că un director al culturii din județul Cluj a permis așa ceva. Nu poate spune că nu știa. Cum a putut trimite la TVR așa ceva și cum TVR a putut difuza cântece în afara legii, fiind un colind cu un pronunțat caracter antisemit, care îmi amintește de anii 1933 – 1940, de Auschwitz? TVR trebuie să își ceară scuze publice evreilor din România și aștept ca instituțiile abilitate, Parchetul, Poliția, să se autosesizeze. Nu a fost vorba despre o greșeală”, a spus Schwartz.

Acesta a subliniat că așteaptă din partea televiziunii publice să cerceteze situația și „să îi sancționeze pe cei vinovați de difuzarea colindului pe TVR 3”.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că difuzarea de către un post al televiziunii publice a unui colind antisemit, la TVR 3, este similar cu o „bombă” care face mari distrugeri dacă este „scăpată”, catalogând incidentul „scandalos spre nebunie”.

Antonescu a fost întrebat la RRA cum vede difuzarea de către TVR 3 a unui colind antisemit la momentul relansării postului.

„După cum știți, acolo la Televiziune, nu numai din acest motiv, practic toate lucrurile sunt în schimbare. Practic, conducerea și Consiliul de Administrație au fost prin votul de ieri destituite (…) E foarte important cum gestionezi activitatea unor instituții publice cu un asemenea impact, astfel de lucruri sunt ca bombele, adică dacă ai scăpat-o, sunt distrugeri mari și sunt lucruri care nu se pot repara, sau nu se pot repara cu una cu două”, a declarat Antonescu.

Liderul PNL a precizat că există o „sensibilitate specială față de astfel de subiecte, care te pot proiecta ca țară într-o lumină extrem de neplăcută”.

„E scandalos spre nebunie ce s-a întâmplat, să sperăm că asemenea lucruri nu se vor putea repeta niciodată”, a mai precizat Antonescu.

El a menționat că nu crede că cineva a căutat un astfel de colind, despre care personal nu știa că există, ci consideră că este vorba de o neglijență și este impardonabil.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal