Fostul deputat Gabriel Bivolaru – arestat, în august, alături de alte șapte persoane, într-un dosar de furt calificat, evaziune fiscală și spălare de bani – a fost pus în libertate, miercuri seară, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Magistrații Curții de Apel Constanța au admis, miercuri, recursul depus de Gabriel Bivolaru și ceilalți șase inculpați din acest dosar împotriva măsurii de arestare preventivă, astfel că cei șapte vor fi cercetați în libertate, cu interdicția de a părăsi țara.
Decizia instanței este definitivă.
În 6 decembrie, o instanță a Tribunalului Constanța a respins ca nefondate cererile formulate de avocații inculpaților Gabriel Bivolaru, Gheorghe Mangalea, Paul Boamfă, Adrian Arhire, Marius-Ciprian Poenaru, Petronel Dimofte, Marin Chihaia, Ovidiu Romeo Meridicos de revocare a măsurii arestării preventive. Decizia nu a fost definitivă și a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanța.
Reprezentanții Penitenciarului Poarta Albă din județul Constanța, unde Gabriel Bivolaru a fost încarcerat pe perioada arestării preventive, au precizat că fostul deputat Gabriel Bivolaru a părăsit penitenciarul miercuri, în jurul ori 20.30.
Fostul deputat Gabriel Bivolaru și trei dintre complicii săi, implicați în dosarul furtului de combustibil din conducte, au fost arestați preventiv, în 6 august, în urma mandatelor emise de Tribunalul Constanța, iar pentru alte șase persoane instanța decisese cercetarea în stare de libertate, cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu. Decizia a fost atacată cu recurs.
În 9 august, Curtea de Apel Constanța a menținut mandatele de arestare emise în cazul lui Gabriel Bivolaru și al celor trei persoane și a dispus arestarea și a celorlalți șase membri ai grupării specializate în furt de combustibil.
Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurorii Parchetului Tribunalului Constanța, fostul deputat Gabriel Bivolaru și ceilalți nouă membri ai grupării sale sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, evaziune fiscală și spălare de bani. Ei sustrăgeau țiței din conductele societății Conpet prin folosirea instalațiilor artizanale de perforare, încărcau și transportau produsul petrolier în cisterne-bazin de 30 de tone disimulate în remorci de cereale sau în recipiente ascunse într-o autoutilitară, de unde erau transferate într-o cisternă, apoi îl duceau în depozitele rafinăriei unui antrepozit fiscal din orașul Năvodari. Aici, produsul petrolier sustras era introdus în mod fraudulos în circuitul comercial de către Gabriel Bivolaru.
Procurorul care a instrumentat cazul, Teodor Niță, declara, într-o conferință de presă, că acțiunea a debutat la sfârșitul lunii mai, în urma unei informații, iar de atunci s-a început supravegherea inculpaților, ce sustrăgeau țițeiul dintr-o conductă aflată în zona localității Nisipari. Aici, petrolul era încărcat în cisterne, disimulate în camioane ce transportau cereale, și ajungea apoi în rafinăria din Năvodari.
„Era foarte inteligentă manevra. Camioanele stăteau la încărcat toată noaptea pentru că, dacă ar fi dat drumul la presiune, ar fi apărut scăderi. Așa, la 0,1 bari, nu apăreau modificări pe grafic, deci era foarte greu observabil de către cei de la Conpet. După care ajungea la Năvodari, la o rafinărie funcțională dar neautorizată”, declara Teodor Niță.
La începutul lunii iunie, inculpații au mutat operațiunea în zona comunei Cumpăna, unde montaseră alte instalații artizanale.
„O chestiune de o ingeniozitate tehnică incredibilă: prin conducta de 25 de țoli a Conpetului au făcut by-pass în conducta de 20 de țoli a Conpetului și din aceasta au scos, printr-o canalizare, undeva în câmp, la vreo doi kilometri, sub o cultură de floarea soarelui. Putea să se are liniștit acolo pentru că brăzdarul plugului nu deranja pe nimeni”, mai spunea procurorul de caz.
De aici țițeiul ajungea în mașini care aveau montate rezervoare până la o locație din Techirghiol, era transferat într-o cisternă, care ducea apoi petrolul la rafinăria din Năvodari. Prejudiciul probat de către anchetatori este de 1,1 milioane de lei (11 miliarde de lei vechi).
În zilele de 3 și 4 august, procurorii Parchetului Tribunalului Constanța, împreună cu lucrători ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța și polițiști ai Serviciului Rutier Constanța au intervenit în aceste locații, inclusiv la rafinăria de la Năvodari, fiind reținute nouă persoane – Gabriel Bivolaru, Marian Chihaia, Adrian Arhire, Marius-Ciprian Poenaru, Paul Boamfă, Viorel Luca, Romeo-Ovdiu Merdicos, Petronel Dimofte și Marius-Ionuț Matei, care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, evaziune fiscală și spălare de bani.
De asemena, o a zecea persoană a reușit să scape la volanul unui autoturism BMW.
„Este de menționat că la momentul intervenției pentru prinderea în flagrant, deși un echipaj de jandarmi a executat semnale de oprire luminoase și acustice pentru oprirea autovehiculului unui al zecelea suspect, Gheorghe Mangalea, acesta nu s-a conformat și a lovit autoturismul Jandarmeriei, iar deși au fost trase două focuri de armă de avertisment cel în cauză a reușit să fugă”, spunea Teodor Niță.