PE: Statele membre trebuie să oprească expulzarea ilegală a romilor și abuzurile Poliției contra lor

PE: Statele membre trebuie să oprească expulzarea ilegală a romilor și abuzurile Poliției contra lor
Publicat: 12/12/2013, 15:42
Actualizat: 28/09/2018, 01:17

Statele UE trebuie să oprească expulzarea ilegală a romilor, precum și profilele etnice, abuzurile Poliției și încălcările drepturilor omului în cazul acestora, se arată într-o rezoluție non-legislativă a Parlamentului European (PE), adoptată joi.

„Rezoluția condamnă încercările statelor membre de a limita ilegal dreptului romilor la libera circulație în UE”, subliniază reprezentanții PE.

Prin acest document, sunt evaluate strategiile statelor membre pentru a sprijini integrarea romilor și, de asemenea, sunt cerute mai multe fonduri pentru a preveni discriminarea și a ajuta proiectele comunităților mici.

Potrivit rezoluției, Comisia Europeană și statele membre trebuie să asigure fonduri suficiente pentru integrarea romilor, atât din bugetele naționale, cât și din programele UE cum ar fi Fondul social european sau Fondul european de dezvoltare regională. Deputații europeni sugerează, de asemenea, să fie oferite scheme speciale de granturi, cum ar fi fonduri flexibile și mici pentru proiectele unor comunități.

Totodată, PE cere Comisiei să monitorizeze drepturile fundamentale ale romilor, acțiunile îndreptate împotriva lor, inclusiv crimele cauzate de ură, la nivelul UE.

Acțiuni în justiție trebuie declanșate, spun deputații, dacă aceste drepturi sunt încălcate, mai ales în ceea ce privește libertatea de mișcare și rezidență, accesul la serviciile de sănătate și de educație, non-discriminarea, protecția datelor personale și interzicerea creării de registre de etnie și rasă.

Pe de altă parte, conform aceluiași document, statele membre trebuie să elimine segregarea din educație și înscrierea copiilor romi în școli speciale. Printre priorități ar trebui să fie asigurarea unei educații de calitate pentru toți copiii romi, prevenirea abandonului școlar și garantarea accesului la programele Erasmus.

De asemenea, statele membre trebuie să evite discriminarea la locul de muncă, să faciliteze accesul romilor pe piața muncii și să creeze scheme speciale de formare profesională. Deputații europeni mai cer instituțiilor europene să creeze și programe speciale de stagiatură și să angajeze romi.

Într-o rezoluție separată, adoptată marți, PE a solicitat statelor membre să remedieze discriminarea împotriva femeilor rome. Printre măsurile recomandate se numără ore de lucru flexibile, facilități fiscale, scheme de protecție socială adecvate și existența facilităților pentru îngrijirea și supravegherea copiilor.

Romii sunt cea mai mare minoritate etnică de pe continent, cu o populație estimată între 10 și 12 milioane, dintre care aproape șase milioane trăiesc în UE.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Alocațiile cresc considerabil de la 1 ianuarie 2025! Cine sunt cei care vor beneficia lunar...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Actor mort pe scenă. Fanii sunt în stare de șoc
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis