Comisia Europeană a aprobat 82 de milioane de euro pentru șoseaua de centură a Brașovului

Comisia Europeană a aprobat 82 de milioane de euro pentru șoseaua de centură a Brașovului
Publicat: 12/12/2013, 18:07
Actualizat: 29/07/2014, 21:18

Comisia Europeană (CE) a aprobat o investiție de 82,7 milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru construcția șoselei de centură de 18,5 km a Brașovului, proiectul fiind estimat să creeze aproximativ 740 de locuri de muncă în timpul perioadei de implementare, potrivit unui comunicat de joi al Reprezentanței CE în România.

„Această investiție este un exemplu al modului în care fondurile UE pot îmbunătăți condițiile de trai ale cetățenilor, ajutând în același timp regiunile să devină mai atractive pentru mediul de afaceri”, a declarat comisarul pentru politică regională Johannes Hahn, care a aprobat investiția.

Investiția este realizată prin intermediul programului „Transport”, co-finanțat de Uniunea Europeană, axa prioritară „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport naționale pentru un sistem de transport sustenabil la nivel național”. Uniunea Europeană va finanța prin FEDR 82,7 milioane de euro din totalul investiției de 120 de milioane de euro.

Proiectul ar trebui implementat până în martie 2015.

Proiectul este împărțit în trei loturi. Lotul numărul 1, având o lungime de 7,29 km (2×2 benzi de circulație), realizează conexiunea dintre DN1 și DN11, pornind din sud-estul Brașovului și ocolind orașul prin partea de vest. Lotul numărul 2, având o lungime de 4,92 km (extins la 2×2 benzi de circulație), realizează conexiunea dintre DN11 și DN13 în partea de nord a Brașovului. Lotul numărul 3, având o lungime de 6,34 km (2×2 benzi de circulație), prevede realizarea conexiunii dintre DN13 și DN1 în partea de nord-vest a orașului.

CNADNR a inaugurat recent o parte din centura Brașovului, mai exact lotul 3 al variantei ocolitoare, care are o lungime de 6,34 km, autoritățile anunțând că finanțarea proiectului este asigurată în proporție de85% de la Comisia Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la bugetul de stat.

României i-au fost alocate fonduri de coeziune în valoare de aproximativ 19,7 miliarde de euro în perioada 2007 – 2013.
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării