Vaccinul antigripal reduce riscul unor infecții mai grave – STUDIU

Vaccinul antigripal reduce riscul unor infecții mai grave - STUDIU
Publicat: 12/12/2013, 17:32
Actualizat: 31/01/2019, 19:09

Vaccinarea copiilor împotriva gripei reduce cu peste 50% riscul de contractare a acestei infecții sau a altor maladii mai grave, precum pneumonia, potrivit unui studiu clinic ale cărui rezultate au fost publicate miercuri în New England Journal of Medicine, informează AFP.

Acesta a fost primul studiu de amploare realizat pentru a evalua eficiența vaccinului antigripal la copiii de vârste mici.

Autorii săi au recrutat 5.168 de copii cu vârstele cuprinse între trei ani și opt ani (vârsta medie a fost de 5,4 ani). Jumătate au primit un vaccin contra hepatitei A, iar cealaltă jumătate un vaccin tetravalent contra gripei, care protejează organismul contra a patru tulpini de virus.

Studiul clinic, finanțat de grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline, care a furnizat vaccinurile, a fost realizat în opt țări, inclusiv în Bangladesh, Honduras, Republica Dominicană, Liban, Thailanda și Turcia.

Vaccinul antigripal a fost cu 59,3% mai eficient în comparație cu grupul țintă. Însă rata lui de protecție a atins 74,2% contra unor infecțiui mai severe, precum pneumonia.

Autorii studiului au constatat că vaccinarea contra gripei a redus cu 69% numărul de vizite la medic ale copiilor, cu 75% numărul internărilor și cu 77% numărul zilelor de absenteism școlar. Pentru părinții lor, vaccinarea a redus cu 61% numărul zilelor de absenteism la locul de muncă.

Specialiștii americani de la Centers for Diseases Controle and Prevention recomandă vaccinarea contra gripei începând de la vârsta de șase luni. În 2012, doar 37% dintre americani s-au vaccinat contra gripei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună