„Hobbitul: Dezolarea lui Smaug”, lider în box office-ul nord-american – TRAILER

„Hobbitul: Dezolarea lui Smaug, lider în box office-ul nord-american - TRAILER
Publicat: 23/12/2013, 11:07
Actualizat: 03/02/2019, 16:30

Filmul fantasy „Hobbitul: Dezolarea lui Smaug”, al doilea din trilogia „Hobbitul”, a intrat direct pe primul loc în box office-ul nord-american, weekendul trecut, cu încasări de 73,6 milioane de dolari, potrivit estimărilor oferite de boxofficemojo.com.

Povestea din „Hobbitul: Dezolarea lui Smaug”, în regia lui Peter Jackson, continuă aventurile lui Bilbo Baggins (Martin Freeman) pe parcursul călătoriei alături de vrăjitorul Gandalf (Ian McKellen) și cei 13 pitici, conduși de Thorin Oakenshield (Richard Armitage), în misiunea lor de a pune din nou stăpânire pe Regatul Pierdut, Erebor. Bilbo și însoțitorii săi trebuie să înfrunte numeroase primejdii și să parcurgă teritorii ostile, pentru a ține piept, în final, dragonului Smaug, interpretat, prin intermediul tehnologiei motion-capture, de Benedict Cumberbatch.

Filmul de animație „Regatul de gheață/ Frozen”, regizat de Chris Buck și Jennifer Lee, coboară o poziție în clasament, ocupând locul al doilea, cu încasări de 22,1 milioane de dolari. Atunci când o profeție malefică scufundă un întreg regat într-o iarnă veșnică, tânăra Anna va trebui să facă echipă cu Kristoff, un alpinist plin de curaj, pentru a porni în căutarea Crăiesei Zăpezii, singura care ar putea pune capăt blestemului. Călătoria le va scoate în cale troli, un amuzant om de zăpadă pe nume Olaf, ființe magice, dar și o mulțime de pericole. Vocile personajelor principale din filmul „Regatul de gheață” sunt asigurate de Kristen Bell, Idina Menzel și Josh Gad.

Comedia de Crăciun „A Madea Christmas”, în regia lui Tyler Perry, debutează în clasament direct pe locul al treilea, cu încasări de 16 milioane de dolari. Filmul, al șaptelea din seria comediilor cu Madea, o prezintă pe bunica de culoare trăsnită (interpretată de Tyler Perry) care o ajută pe nepoata ei, Eileen, să meargă într-o vizită surpriză de Crăciun la fiica acesteia, într-un oraș american. Marea surpriză le va aștepta însă la sosire, când secrete surprinzătoare și vechi relații sunt date la iveală.

Locul al patrulea este ocupat de filmul SF „Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire”, cu încasări de 13 de milioane de dolari. În regia lui Francis Lawrence, cu Woody Harrelson, Elizabeth Banks, Stanley Tucci și Lenny Kravitz, „Jocurile foamei: Sfidarea” urmărește noile aventuri ale tinerei Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence) din Panem, o societate autoritară dominată de oligarhii din Capitoliu, care domnesc prin teroare în cele 12 districte în care trăiește majoritatea populației. Katniss și Peeta (Josh Hutcherson) au câștigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima dată în istorie regulile impuse de Capitoliu.

Filmul fantasy „Thor: Întunericul” pierde o poziție și se situează pe locul al cincilea, cu încasări de 2,7 milioane de dolari. Filmul, regizat de Alan Taylor („Urzeala tronurilor”, 2011), este continuarea lungmetrajului „Thor” din 2011, care prezintă aventurile fiului regelui Odin, inspirate din revistele de benzi desenate din seria Marvel Comics. După evenimentele din „Thor”, zeul luptă pentru a reinstaura ordinea în cosmos, însă o străveche rasă, în frunte cu răzbunătorul Malekith, se întoarce pentru a trimite Universul înapoi în întuneric.

Filmul „Out of the Furnace”, de Scott Cooper, ocupă locul al șaselea, cu încasări de 2,3 milioane de dolari de vineri până duminică. Pelicula urmărește destinul lui Russell (Christian Bale) și al fratelui său, Rodney (Casey Affleck), care trăiesc într-un orășel modest și atins de criza economică din zona „centurii industriale” a Americii.

Pe locul al șaptelea se află comedia „Tată fără număr/ Delivery Man”, cu Vince Vaughn și Chris Pratt, cu încasări de 1,8 milioane de dolari. Filmul spune povestea lui David Wozniak (Vince Vaughn), un bărbat obișnuit a cărui viață este dată peste cap când află că, în urma unei greșeli la clinica de fertilizare cu care a „colaborat” în studenție, este tatăl a 533 de copii. Dator unor mafioți și respins de iubita sa însărcinată, lucrurile păreau că nu pot sta mai prost pentru David, dar iată că 142 dintre copiii săi necunoscuți vor să-i afle identitatea în urma unui proces.

Pe locul al optulea se situează comedia „Philomena”, în regia lui Stephen Frears, cu încasări de 1,7 milioane de dolari. Cu Steve Coogan, Judi Dench și Charlie Murphy în rolurile principale, filmul aduce în prim-plan povestea unei mame căreia i se face o mare nedreptate și care pornește în căutarea unei rezolvări a problemelor sale.

Locul al nouălea în clasament este ocupat de „The Book Thief”, cu încasări de 1,67 milioane de dolari. Bazat pe bestsellerul omonim scris de Markus Zusak, filmul explorează aventurile lui Liesel (Sophie Nélisse), o fetiță de nouă ani adoptată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Faptul că trebuie să se acomodeze în căminul noilor părinți adoptivi pare inițial să fie doar o povară în plus pe umerii fetiței, dar, în curând, Hans (Geoffrey Rush) și Rosa (Emily Watson) ajung să-i câștige încrederea. La acest lucru contribuie și faptul că Hans o învață pe Liesel să citească, deschizându-i accesul spre lumea magică a cărților, într-o perioadă în care naziștii ard capodoperele literaturii universale în piețe.

Pe locul al zecelea se situează filmul de acțiune „Orașul fără legi/ Homefront”, cu James Franco, Jason Statham, Kate Bosworth și Winona Ryder, cu încasări de 1,63 milioane de dolari. Jason Statham este Phil Broker, un fost agent de la divizia antidrog și, în același timp, un tip dedicat familiei. Pentru a scăpa de trecutul violent, Broker se mută împreună cu fetița lui într-un orășel aparent liniștit, în care legea este dictată după bunul plac al unui cartel de traficanți de droguri. Când viața fiicei lui este pusă în pericol, Broker este constrâns să intre în acțiune și să ia măsuri pentru a-l opri pe șeful grupării mafiote, Gator Bodine (James Franco), un bărbat fără scrupule și cu vicii periculoase.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Moștenitorul Hermès, care intenționa să-și lase averea grădinarului său, se plânge că i-au dispărut miliarde...
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Mama Luizei Melencu, în pragul sinuciderii! A fost la un pas să recurgă la un...
„Creierul” atacului terorist de la 11 septembrie, Khalid Sheikh Mohammed, şi-a recunoscut vinovăţia şi scapă...
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat...
“Mi se ia os din coastă și să mi se pună în frunte”! Dana Roba,...
Ultimele clipe din viaţa băieţelului de 9 ani, înainte să fie ucis în accidentul din...
Al cui e al doilea ADN găsit sub unghiile doctoriței Gavril! Dezvăluiri șocante despre cazul care...
Moarte naturală sau crimă? Medicii legiști au anunțat cauza decesului lui Andrei Versace. Influencerul ar...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce mașină va primi David Popovici de la Ion Țiriac pentru medalia de aur
Pentagonul anunţă că trei bărbaţi acuzaţi de complot în atacurile de la 11 septembrie au...
S-a AFLAT! Cum a fost ridicată PRIMA piramidă din Egiptul antic?
Devine obligatoriu în toată România. Guvernul a decis: Termenul limită, 31 decembrie
Cele mai inteligente zodii. Totul depinde de data nașterii
Insula Iubirii sezonul 8. Mama Cristinei, nouă replică dură pentru Andrei. Ce a scris pe...
„Am vrut să mă arunc în fața mașinii” Mama Luizei Melencu își strigă durerea, la...
Gheorghe Turda, confesiuni în lacrimi despre soția sa. Ce a învățat de la partenera de...
Cutremur semnificativ de magnitudinea 4,4 grade, în România. În ce zone s-a resimțit seismul
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
ANALIZĂ: O capsulă defectă de la început și orgoliile industriei aerospațiale americane