Dan Petrescu: Mă văd la națională, chiar și cu alt președinte la FRF în afară de Gică Popescu

Dan Petrescu: Mă văd la națională, chiar și cu alt președinte la FRF în afară de Gică Popescu
Publicat: 16/12/2013, 13:25

Antrenorul formației ruse Dinamo Moscova, Dan Petrescu, a declarat, luni, la Aeroportul Henri Coandă, că se vede în viitor ocupând funcția de selecționer al României, chiar dacă la șefia Federației Române de Fotbal ar ajunge altcineva decât prietenul său Gheorghe Popescu.

„Deocamdată eu sunt la Dinamo Moscova, naționala are selecționer. Este ceva extraordinar când te dorește lumea. Mai ales la echipa națională, unde cel mai greu cuvânt îl au de spus suporterii. Asta e foarte important, este extraordinar. Rămâne de văzut, nu cred însă că suporterii vor decide selecționerul. Normal că eu îl susțin pe Gică Popescu la federație și îmi doresc să fie el, dar asta rămâne de văzut. Nu trebuie neapărat Popescu să fie președinte ca să vin eu la națională. Și cu alt președinte mă văd într-o zi la echipa națională. Nu știu când, dar mă văd într-o zi acolo”, a declarat Petrescu.

Referitor la posibilitatea ca echipa sa să câștige titlul de campioană în Rusia, Petrescu a spus că mizează în acest an pe ocuparea unui loc care să-i permită participarea într-o cupă europeană. „De câștigat titlul nu știu, avem șanse mici. Sunt trei echipe în fața noastră cu avans de 5 puncte. Mai întâi un loc în cupele europene, după aceea se poate ataca și titlul, pentru că ăsta ar fi al doilea obiectiv pentru anul următor, pe care clubul mi l-a pus în vedere”, a mai spus Petrescu.

Antrenorul Dan Petrescu face parte dintr-o selecționată a României alături de alți componenți ai Generației de Aur, care va întâlni o echipă a Greciei, luni, la Salonic, într-un meci caritabil.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor