Selecționerul Victor Pițurcă a transmis Comitetului Executiv al FRF raportul de activitate de la echipa națională, însă nu a fost prezent pentru a-l susține datorită unei clauze din contract, care prevede că discută doar cu președintele Mircea Sandu, a declarat Ioan Horoba, membru în C.Ex.
„S-au prezentat rapoartele de activitate ale tuturor echipelor naționale și comisiilor jurisdicționale ale FRF. Domnul Pițurcă nu a fost prezent la ședință, el are o clauză, discută doar cu președintele FRF. A prezentat însă un raport pe care îl avem toți membrii, cu toată activitatea lui. La modul cum a fost făcut contractul lui la națională, obiectivul nu era calificarea la mondiale. Sigur că e un mare pas înapoi că nu am câștigat barajul, dar deocamdată el, din cauza unor motive obiective sau subiective, nu a reușit să ne califice, însă trebuie apreciată și activitatea lui, pentru că noi toți, cei 23 de milioane din țara asta, suntem selecționeri la rândul nostru”, a spus Horoba.
Anul trecut, Victor Pițurcă a transmis Comitetului Executiv al FRF un raport scris pe două pagini în care erau trecute rezultatele obținute în 2012 de echipa națională, precum și câteva concluzii. Sinteza a fost prezentată de secunzii Florin Marin și Eugen Neagoe, iar fostul președinte al LPF Dumitru Dragomir a spus că raportul a fost o „bătaie de joc” la adresa FRF.
Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia după ce a pierdut în deplasare cu scorul de 1-3 și a obținut doar un rezultat de egalitate pe Arena Națională, scor 1-1, cu selecționata similară a Greciei, în barajul pentru accederea la turneul final din 2014.