Eleva de la Colegiul „Anghel Saligny” din Bacău, care a căzut, joi noapte, de la etaj în timp ce încerca să coboare de la fereastra camerei de internat unde era cazată, legând mai multe cearșafuri pentru a se prinde de acestea, a murit, luni, la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Eleva de 15 ani de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău, care a căzut de la etaj în timp ce cobora pe cearșafuri de la fereastra camerei de internat unde era cazată, a murit la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, unde fusese internată în comă profundă.
Conducerea spitalului băcăuan susține că nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea fetei, în condițiile în care aceasta era ținută în viață doar cu ajutorul aparatelor.
„Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru fată. Prognosticul a fost rezervat încă de la început, însă am sperat până în ultima clipă. Pacienta a fost ținută în viață doar cu ajutorul aparatelor”, a declarat, luni, directorul medical al SJU Bacău, Aurelia Țaga.
Elevă de 15 ani de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău a ajuns în comă la spital, în noaptea de joi spre vineri, după ce a căzut de la etaj în timp ce încerca să coboare de la fereastra camerei de internat unde era cazată legând mai multe cearșafuri pentru a se prinde de acestea.
Fata și o colegă de cameră a acesteia au vrut să fugă din internat și au legat mai multe cearșafuri între ele pentru a putea coborî pe fereastră de la etajul al doilea al clădirii.
După ce a ieșit pe fereastră și a reușit să coboare un etaj, eleva de 15 ani nu a mai avut puterea să se țină cu mâinile de cearșafuri și a căzut de la câțiva metri înălțime.
„Din ceea ce am reușim să aflăm, am înțeles că eleva a căzut în cap și în umăr, de la etajul întâi. Cealaltă fată reușise să coboare și o aștepta jos, ceea ce probabil a încurajat-o și mai mult pe fata de 15 ani. Este neplăcut ceea ce s-a întâmplat. Nu știu ce le-a determinat pe cele două eleve să recurgă la un asemenea mod de a părăsi internatul”, declara, vineri, directorul Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Bacău, Adrian Fuioagă.
Inspectoratul Școlar Județean și Poliția Bacău au declanșat anchete în acest caz pentru a stabili condițiile exacte în care a avut loc incidentul, în funcție de care vor fi trase la răspundere și persoanele vinovate.