Daniel Constantin, despre tensiunile din USL: „Sunt regretabile, nu știu dacă mai putem menține echilibrul”

Daniel Constantin, despre tensiunile din USL: Sunt regretabile, nu știu dacă mai putem menține echilibrul
Publicat: 18/12/2013, 18:46
Actualizat: 31/07/2014, 14:02

Co-președintele USL, Daniel Constantin, a evitat să comenteze ultimele declarații acide dintre Crin Antonescu și Victor Ponta, spunând doar că acestea sunt regretabile și că dacă nu se vor opri, cetățenii vor fi și mai dezamăgiți.

„În această situație nu s-a ajuns de ieri, ci tensiuni care s-au acumulat în timp, care n-au fost spuse, gesturi care s-au făcut și care adunate au explodat ieri. Astfel de tensiuni care sunt regretabile. Noi am încercat mereu să menținem echilibrul în USL, dar nu știu cât se mai poate în acest moment. Voi milita pentru unitatea USL. Cetățenii sunt deja dezamăgiți, dacă nu ne oprim vor fi și mai dezamăgiți”, a declarat Daniel Constantin, la finalul ședinței Biroului Politic al PC.

Întrebat despre protocolul Alianței de Centru-Drepta, despre care s-a spus încă din vară că nu mai este funcționabil, președintele PC a spus însă că nu-l va denunța în instanță.

„ACD nu mai funcționează, am spus-o din iulie. În teritoriu au fost foarte multe tensiuni, la nivel central nu s-a respectat protocolul. Nu rupem juridic alianța pentru că asta ar însemna ruperea USL. Mă oprește partea juridică. Dacă denunțăm protocolul, USL nu mai există.Țin prea mult și am muncit prea mult pentru USL”, a mai spus el.

Referitor la posibilitatea ca PC să candideze pe liste comune cu PSD la alegerile europarlamentare, Constantin a spus că o astfel de variantă este luată în calcul, dar o decizie finală va fi luată în ianuarie. „Sunt discuții, vom vedea la ce concluzii vom ajunge în luna ianuarie. Nimic nu e exclus”

În urmă cu aproximativ o lună, Consiliul Național al PC a adoptat o rezoluție privind participarea independentă la europarlamentare, urmând să obțină un scor de 9%.

„PC își confirmă oficial candidatura independentă la alegerile europarlamentare, propunându-și atingerea unui scor de 9% și declanșează astăzi mobilizarea electorală în acest scop. Ca garanție a acestei mobilizări, ne asumăm public ideea că președinții de filiale care nu vor obține la nivel județean un scor mai mare de 5% vor fi înlocuiți”, se arată în rezoluție.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce