O pasageră a născut un băiețel la bordul unui avion, după o cursă Valencia-București

O pasageră a născut un băiețel la bordul unui avion, după o cursă Valencia-București
Publicat: 20/12/2013, 10:51
Actualizat: 14/04/2019, 14:54

O pasageră a intrat în travaliu în timpul unui zbor Wizz Air de la Valencia (Spania), la București, și a născut un băiat, la bordul avionului, imediat după aterizarea în capitala României, a anunțat compania miercuri, relatează AFP.

Femeia a solicitat asistență din partea echipajului cu doar câteva minute înainte de aterizarea pe Aeroportul Otopeni, marți, potrivit unui comunicat al companiei low-cost.

În cursul aterizării și rulării pe pistă, pasagera a primit asistență, pe locuri situate în partea din spate a avionului, din partea unui membru al echipajului și unui medic care se afla la bord, a precizat Wizz Air.

Mama și copilul au fost preluați de o ambulanță, de pe aeroport, și au fost conduși la spital, a adăugat compania, declarându-se „foarte mândră de membrul echipajului care a gestionat situația cu profesionalism și grijă”.

Compania nu a precizat naționalitatea sau vârsta pasagerei, însă o purtătoare de cuvânt a declarat că aceasta era însărcinată în nouă luni.

„Deși această mamă și nou-născutul par că sunt bine, le îndemnăm pe femeile însărcinate să nu își asume riscuri și să nu își ascundă sarcina”, se mai arată în comunicat.

Pasagerele care au trecut de a 28-a săptămână de sarcină este necesar să prezinte un certificat de la medic, în cazul unei călătorii cu avionul, și nu au permisiunea să zboare după a 34-a săptămânăde sarcină, a mai precizat Wizz Air.

O marocană în vârstă de 39 de ani a născut, în august, la bordul unui zbor Royal Air Maroc care asigura o legătură între Casablanca și Bologna (Italia), cu puțin timp înainte ca avionul să efectueze o aterizare de urgență pe aeroportul El Prat din Barcelona.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu