Asocierea Vinci-Strabag-Aktor va construi autostrada Comarnic-Brașov. Ponta: „Dați vestea bună, că ține cariera mea politică de ea”. UPDATE

Asocierea Vinci-Strabag-Aktor va construi autostrada Comarnic-Brașov. Ponta: Dați vestea bună, că ține cariera mea politică de ea. UPDATE
Publicat: 19/12/2013, 16:48
Actualizat: 29/07/2014, 20:45

Consorțiul Vinci-Strabag-Aktor va construi autostrada Comarnic-Brașov (58 km), care va fi prima autostradă cu plată din România.

Asocierea a fost desemnată câștigătoare a licitației pentru contractul de concesiune a autostrăzii cunoscute sub numele de Autostrada Zăpezii. Comarnic-Brașov este estimată să fie gata la începutul anului 2017.

Consorțiul Vinci-Aktor a mai avut două tentative de a construi Comarnic-Brașov, una în 2004 și una în anul 2010, dar ambele au eșuat.

Victor Ponta: „Avem câștigător pentru Comarnic-Brașov”

În timpul unei discuții cu jurnaliștii, la inaugurarea lotului patru al Autostrăzii Sibiu-Orăștie, premierul Victor Ponta le-a cerut ministrului Dan Șova și reprezentanților CNADNR să dea „vestea bună” referitoare la autostrada Comarnic-Brașov.

„De la domnul Șova și de la CNADNR aștept astăzi (joi – n.r.) sau mâine (vineri – n.r.) o veste bună… Astăzi? Păi, dați, domnilor, vestea bună, că ține cariera mea politică de ea. Avem câștigător pentru Comarnic-Brașov”, a spus premierul, potrivit Mediafax.

Reprezentanții CNADNR au precizat că licitația a fost câștigată de Vinci-Strabag-Aktor, refuzând însă să precizeze prețul.

Premierul a menționat că lucrările vor începe anul viitor.”Avem o ofertă serioasă și de anul viitor putem să începem faimosul Comarnic-Brașov”, a afirmat el.

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine a anunțat în urmă cu 10 zile că pentru Comarnic-Brașovau depus oferte finale asocierea VISTRADA Nord (Vinci/ Franța, Strabag/Austria și Aktor /Grecia) și asocierea Impregilo SpA/Salini (Italia). Firma UMB Spedition a renunțat să mai depună ofertă.

Pentru tronsonul de autostradă Comarnic – Brașov ofertele pentru preselecție la etapa dialog competitiv au fost depuse în februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction și asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci – Strabag – Aktor și Impregilo – Salini.

La începerea etapei dialogului competitiv, în perioada mai-iunie, China Communications Construction și-a anunțat retragerea din cursă.

Gândul a scris recent că termenul estimat pentru finalizarea tronsonului Comarnic-Brașov este 2017, potrivit unui răspuns primit de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Premierul Victor Ponta promitea, la începutul acestui an, că data-limită pentru finalizarea autostrăzii Comarnic-Brașov este anul 2016, în cazul nerespectării acestui termen susținând că nu va mai candida la alegerile parlamentare. „Dacă nu e gata până în 2016 nu mai candidez. Am un fix cu Comarnic-Brașov și cu Pitești-Craiova”, spunea premierul la începutul acestui an.

Care este valoarea estimată a tronsonului Comarnic-Brașov

Valoarea estimată pentru acest tronson este de aproape 1,2 miliarde de euro, iar pentru demararea lucrărilor anul viitor, guvernul a convenit cu reprezentanții FMI o finanțare de 600 de milioane de lei , echivalentul a 134 de milioane de euro, prevăzută în proiectul Bugetului de stat pe 2014.

Autostrada Comarnic-Brașov va avea o lungime de 58 de kilometri, potrivit studiului de fezabilitate, datele tehnice ale proiectului putând fi modificate „în vederea optimizării proiectului”.

De altfel, traseul inițial a fost modificat, în septembrie gândul dezvăluind că autostrada nu va mai trece „aproape de mijlocul orașului Bușteni”, adoptându-se varianta construirii a aproximativ 10 kilometri de tunel, după cum a explicat directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.

Cum va fi finanțată construcția autostrăzii

Fondurile necesare pentru exproprierea și trecerea în proprietatea statului a imobilelor aferente autostrăzii Comarnic-Brașov vor fi asigurate de la bugetul de stat. Proiectarea și construirea autostrăzii vor fi finanțate prin fonduri atrase de viitorul concesionar. În perioada de operare și întreținere a autostrăzii (26 de ani), viitorul concesionar își va recupera costurile privind proiectarea și construirea autostrăzii prin „plăți de disponibilitate” efectuate de CNADNR.

„Plățile de disponibilitate vor fi supuse unor deduceri în cazul în care autostrada nu este disponibilă sau nu este operată și întreținută la anumite standarde de performanță”, au explicat reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi.

Premierul Victor Ponta a anunțat, în februarie, că sectorul de autostradă concesionat va fi taxat. „Cei care fac această concesiune vor pune barieră și vor pune taxă”, a spus Victor Ponta.

Taxa de 3 euro pe 100 de km

Ministrul Dan Șova a declarat recent la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV că primele taxe pe care șoferii vor trebui să le plătească vor fi pe autostrada Comarnic-Brașov și autostrada care va lega Piteștiul de Constanța, ambele autostrăzi având ca termen de finalizare anul 2017.

„S-a făcut la acest moment o simulare cu trei euro pe sută de kilometri, ceea ce înseamnă un euro și ceva (1,74 euro), având în vedere că autostrada Comarnic-Brașov va avea 58 de km”, a declarat Dan Șova, vorbind despre taxa pe care vor trebui să o plătească șoferii.

Vinci a mai avut alte tentative de a construi Comarnic-Brașov

Gândul a arătat că Vinci a mai avut și alte tentative de a construi Comarnic-Brașov.

În 2004 a eșuat prima tentativă de construire prin concesiune a autostrăzii Comarnic-Brașov. Guvernul Năstase selectase firma Vinci pentru construcția acestui tronson, dar și pentru segmentele București-Ploiești și Predeal -Brașov. Draftul proiectului era gata, dar Comisia Europeană s-a opus, nefiind de acord cu modul în care au fost selectați viitorii concesionari și precizând că legislația privind parteneriatul public-privat trebuie refăcută.

O altă încercare pentru găsirea unui concesionar a avut loc în 2010. Ministrul Transporturilor, la acea vreme, Radu Berceanu, președintele grupului francez Vinci si un reprezentant al companiei elene Aktor semnaseră la începutul anului 2010 contractul de concesiune pentru tronsonul de autostradă Comarnic-Brasov, proiectul urmând să fie finalizat pănă in ianuarie 2014.

Consorțiul Vinci-Aktor a renunțat însă în aprilie 2010 la contractul de construcție în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov, în valoare de 1,5 miliarde de euro, invocând clauze contractuale. În fapt, consorțiul nu reușise să strângă banii necesari lucrării. Tronsonul avea atunci ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani în total 4,8 miliarde de euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Este incredibil ce mistere ascunde săpunul. V-ați gândit vreodată cum a fost inventat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei...