Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, după ședința Birourilor Permanente reunite, că plenul Parlamentului va vota ca Ecaterina Teodorescu, unul dintre adjuncții Avocatului Poporului, să preia interimar șefia acestei instituții.
Zgonea a precizat că votul va fi prin ridicarea mânilor și că interimatul va fi până în februarie 2014.
Pe ordinea de zi a Parlamentului se mai află alegerea directorului interimar al TVR Stelian Tănase, Zgonea precizând că votul va fi cu buletine.
Ședinței Parlamentului urmează să înceapă.
Avocatul Poporului, Anastasiu Crișu, și-a înaintat demisia, a declarat, joi, președintele Senatului, Crin Antonescu.
Antonescu a fost întrebat care sunt motivele pentru care Avocatul Poporului și-a înaintat demisia.
„A dorit să mulțumească pentru încredere și pentru faptul – între altele – că pe tot parcursul mandatului exercitat niciodată dinspre partea mea sau dinspre partea partidului nostru nu s-a exercitat niciun fel de influență, niciun fel de presiune. Nu i-am cerut să atace nicio ordonanță (…) Motivele (demisiei, n.r.) sunt de natură personală, așa cum sunt consemnate oficial și în cererea de demisie”, a răspuns Antonescu.
Liderul PNL a precizat că nu i-a solicitat niciodată nimic și a avut două discuții protocolare, răspunzând întrebării dacă i-a solicitat lui Anastasiu să atace ordonanța privind TVR.
Numirea lui Anastasiu Crișu, candidatul susținut de USL, în funcția de Avocat al Poporului a fost aprobată, la finele lunii ianuarie 2013, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, cu 358 de voturi favorabile.