Prima pagină » Știri » Deva: Patru persoane rănite într-un accident în care au fost implicate două autoturisme și un autobuz

Deva: Patru persoane rănite într-un accident în care au fost implicate două autoturisme și un autobuz

Deva: Patru persoane rănite într-un accident în care au fost implicate două autoturisme și un autobuz

Patru persoane au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui accident produs pe DN 7, în județul Hunedoara, în care au fost implicate două autoturisme și un autobuz fără pasageri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, subcomisarul Bogdan Nițu, accidentul a avut loc după ce un cetățean turc de 46 de ani, cu reședința în Germania, care conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Arad – Deva, a efectuat o depășire neregulamentară în localitatea hunedoreană Tătărăști.

„Șoferul a intrat în depășire pe o porțiune unde era interzisă această manevră și a acroșat frontal un autobuz fără pasageri condus regulamentar din sens opus. Ulterior, autoturismul a fost proiectat pe sensul de mers Arad-Deva, unde a acroșat lateral un autoturism de teren condus de un cetățean austriac în vârstă de 58 de ani”, a spus Nițu.

În urma impactului, șoferul care a provocat accidentul și pasagerul din dreapta sa, un alt cetățean turc, au fost răniți grav, iar alți doi bărbați din același autoturim au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Deva cu răni ușoare.

În urma accidentului, traficul pe DN7, între Deva și Arad, a fost blocat timp de aproximtiv o oră și jumătate.