Poliția din Dubai a anunțat o captură record de droguri care constă într-o încărcătură de 4,6 milioane de pilule de Captadon, cu o valoare de 115 milioane de dirhami (31,3 milioane de dolari), a anunțat luni presa locală, citată de AFP.
Șeful poliției din Dubai, general-maiorul Khamis Mattar al-Mazeina, citat de cotidianul Khaleej Times, a salutat această captură, calificând-o drept o „lovitură dură” adusă traficanților de droguri din Emiratele Arabe Unite.
El a afirmat că cinci persoane de naționalități diferite erau implicate în acest trafic, dintre care trei au fost arestate.
Captadon este un medicament care acționează ca un stimulent similar amfetaminei, a cărui folosire este strict rezervată mediului spitalicesc.
Clasat drept un produs stupefiant, acesta face obiectul unui vast trafic.