Trei imigranți români suspectați de apartenență la un grup care plănuia furturi la petreceri de sărbători au fost arestați în orașul irlandez Cork, situat în sudul țării, informează site-ul publicației The Irish Independent.
Potrivit autorităților irlandeze, cei trei români fac parte dintr-un grup care plănuia furturi de telefoane mobile cu ocazia petrecerilor organizate de Crăciun și Revelion.
Cei trei români sunt suspectați că au furat mai multe smartphone-uri de tip iPhone 4/5 și Samsung Galaxy S4, la sfârșitul săptămânii trecute, în orașul Cork, situat în sudul Irlandei.
Furturile au avut loc în timpul unor petreceri organizate înaintea Crăciunului. Cei trei români au fost monitorizați de autorități aproximativ 36 de ore înainte de a fi arestați.