Cine poate adopta câini fără stăpân după noile norme ale legii adopției

Cine poate adopta câini fără stăpân după noile norme ale legii adopției

Adopția maidanezilor se face gratuit, potrivit normelor metodologice de aplicare a ordonanței de urgență 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, care au fost publicate luni seara în Monitorul Oficial.

În plus, persoana care adoptă mai mult de doi câini din adăposturile publice și îi ține la bloc are nevoie de acordul asociației de proprietari. Câinii pot fi adoptați la distanță după a opta zi de prezență în adăposturi, iar operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor vagabonzi trebuie să prelungească durata de ședere în adăpost cât timp adoptatorul își respectă obligațiile materiale asumate. Cei care adoptă la distanță câini sunt obligați să suporte toate cheltuielile pentru menținerea câinilor în adăpost. Plata cheltuielilor de întreținere, cu excepția tratamentelor medicale, se face în avans pe o perioadaă de 30 de zile, se arată în normele metodologice. Aceste cheltuieli sunt stabilite de consiliile locale.

Toți deținătorii de câini trebuie să-i sterilizeze cel mai târziu la 1 ianuarie 2015

Toate persoanele care dețin câini de rasă comună au obligația de a-i steriliza până cel târziu 1 ianuarie 2015, potrivit normelor metodologice de aplicare a ordonanței de urgență 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, care au fost publicate luni seara în Monitorul Oficial.

Toate persoanele fizice sau juridice, asociațiile și fundațiile pentru protecția animalelor care dețin câini de rasă comună sau metiși au obligația să ii sterilizeze până cel târziu 1 ianuarie 2015. Câinele de rasă comună este definit ca „orice câine care nu poate fi asimilat unei rase omologate”.

Eutanasierea, dacă nu adoptă nimeni câinii

Normele metodologice prevăd posibilitatea, dar nu și obligatia eutanasierii câinilor fără stăpân dacă aceștia nu sunt revendicați după 14 zile lucrătoare de la primirea în adăposturi.

Câinii bolnavi incurabil vor fi eutanasiați în maximum 48 de ore de la stabilirea diagnosticului, dacă nu sunt adoptați. Este interzisă eutanasierea câinilor fără stăpân care nu suferă de boli incurabile înainte de expirarea termenului de 14 zile lucratoare de la cazarea acestora. Decizia de eutanasiere a câinilor care nu au fost revendicați, adoptați, adoptați de la distanță sau menținuți în adăposturi, după expirarea termenului de 14 zile lucrătoare de la cazarea acestora, va fi emisă prin completarea de catre imputernicitul primarului a unui formular special”, prevazut in anexele normelor. Eutanasierea este efectuată doar de medici veterinari, iar asociațiile pentru protecția animalelor pot fi prezente la aceste opera

Deținătorii de femele nesterilizate au obligația să declare gestațiile, nașterile și numărul de pui fătați oricărui medic veterinar, imediat după sesizarea gestației. Declararea fătărilor și a numărului de pui se face în maximum zece zile. Aceste date se trec în Registrul câinilor cu stăpân.

Consiliile locale pot subvenționa total sau parțial sterilizarea câinilor cu stăpân. De asemenea, deținătorii de câini au obligația, în spațiile publice, să ridice dejecțiile produse de animale.

Autoritățile vor captura câinii de pe stradă după cum urmează: câinii care circulă liberi, fără însoțitori, din preajma școlilor, grădinițelor, locurilor de joacă, parcurilor, piețelor, câinii care circula liberi în alte locuri publice, câinii care circula liberi în zonele periferice ale localităților.

În adăposturi, cățeii cu vârstă cuprinsă între 6 și 12 săptămâni trebuie hrăniți de trei ori pe zi, iar cei cu vârstă cuprinsă între 12 săptămâni și 12 luni de două ori pe zi.

Câinii fără stăpân care, până la data intrării in vigoare a normelor, au fost identificați, sterilizați și pentru a căror ocrotire asociațiile de proprietari își asuma în scris răspunderea, conform HG 955/2004, nu vor fi ridicați de serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
A doua recalculare a pensiilor. Are loc tot în 2024. Pensionarii, puși la plată
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?