„Bună ziua, suntem SMURD-ul. Spuneți, vă rog, ce urgență aveți?… Lângă circa financiară sector trei…Un băiat o bate pe o fată!…Am înțeles, am să vă fac legătura cu Poliția și vă trimit și o ambulanță”. Aceasta este unul dintre sutele de apeluri de urgență care se aud în Dispeceratul 112 Pompieri și SMURD. La urgența de mai sus a răspuns Bogdan Morman, plutonier major. El este unul dintre cei șapte dispeceri pe care în ziua discuției cu gândul răspundea la cazurile de urgență apelate la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București.
Are 42 de ani și din 2008, după o pregătire de aproape un an, face parte din echipa ISU București. Începuturile milităriei le-a avut în 1990, la o unitate Antiaeriană din Capitală. După patru ani de zile, a renunțat, însă, la haina de militar pentru că în viața civilă i-a apărut „o oportunitate”, după cum singur mărturisește. S-a angajat la o firmă de publicitate, apoi la o firmă de comisionariat în vamă. După 13 ani s-a întors la hainele militare pentru că „se potrivesc mai bine”.
Mediafax Foto: Marius Dumbrăveanu
La ISU se lucrează 24 de ore cu 72 de ore libere. Din 2008 și până în prezent, Bogdan Morman duce la capăt circa 100 de cazuri în fiecare tură de 24 de ore. Apelurile la care răspunde sunt, însă, mult mai multe – 300 -400, potrivit estimărilor lui, fiind false sau nenecesitând intervenție.
Având atât de multe cazuri, nu mai ține minte care dintre ele a fost mai special. Prima zi la ISU nu o va uita niciodată, însă. „Deși am stat pe lângă colegii mei înainte, când am intrat în lucru efectiv nu a mai fost al fel. Mi-au tremurat mâinile un pic pentru că scopul e să salvezi un om, să mulțumești pe cel care te-a solicitat. Nu mai țin mimte ce cazuri am preluat atunci. Știu sigur că nu îmi doream un incendiu. Spre deosebire de cazurile de ambulanță pe care este bine să le rezolvi într-un timp cât mai scurt, la incendii trebuie să iei decizii repede și este foarte multă informație de procesat. Sunt mai multe forțe, mult mai multe apeluri legate de același caz”, explică el citindu-ne nedumerirea de pe chip.
Îniante de a ajunge la lejeritatea pe care o manifestă acum, dispecerul a avut mult nopți, acasă, în care visa că răspunde la apelul 112 și dă indicații: „Cu soția vorbeam deseori în somn. Țin minte că odată am visat că m-a sunat de pe autostradă că era nu știu ce incendiu. Aia nu o să o uit niciodată. Acum nu se mai întâmplă, m-am obișnuit”.
Deși, teoretic, tura începe la 8.00, Bogdan și colegii lui ajung la serviciu puțin după 7.00 dimineața. Se adună toți în bucătăria mică de lângă sala în care se află birourile lor, își beau cafeaua împreună și fac un mic plan pentru ziua respectivă. „De la 8.00 intrăm în șut, cum se spune, până a doua zi nu te prea oprești și nu mai am timp de nimic altceva”, spun el. Când programul îi permite, în zilele în care nu sunt incendii mari, fenomene meteo extreme sau accidente majore, mai ia o pauză de o oră – două în timpul nopții, prin rotație, împreună cu colegii lui.
Mediafax Foto: Marius Dumbrăveanu
A vorbit la telefon cu ea 40 de minute, până a ajuns ambulanța
Bogdan Morman este un om tare și se ghidează după sintagma „un soldat instruit niciodată nu se teme și nu renunță”. După acest principiu s-a ghidat și în urmă cu doi ani, când munca lui de dispecer s-a transformat în una de consiliere până la venirea ambulanței SMURD. „A sunat la un moment dat o domnișoară aproape în stare de inconștiență, abia mai vorbea, abia mai respira. Nu știa unde se află, spunându-mi că a plecat dintr-un bar cu un anume individ. Nu știa ce are. Simțea că e drogată. Nu avea aer, neputând să îmi spună astfel nimic. Nu mi-a dat o adresă concretă, nici măcar zona în care se afla. Țin minte că am vorbit cu ea la telefon aproape 40 de minute și am dirijat ambulanța până când ea a auzit ambulanța noastră pe geam. Așa am reușit să le comunic colegilor mei unde se află persoana. Într-un final le-a făcut oarecum colegilor mei semn de la geam și ei au intrat în casă. Știu că a fost dusă la spital, dar după nimic”, povestește el.
Localizarea apelului 112 se face pe un perimetru mare de 20 -30 de străzi, de aceea a durat atât de mult localizarea tinerei, explică plutonierul major.
Mediafax Foto: Marius Dumbrăveanu
Protocolul din cadrul Dispeceratului ISU este următorul: o convorbire cât mai scurtă în care trebuie să se obțină cât mai multe informații. „Sunt unii care nu înțeleg că eu trebuie să le pun anumite întrebări. Dacă eu nu știu ce e acolo, eu nu îi pot ajuta. Chiar și la un incendiu, trebuie să știu ce arde. Eu trimit autospeciala, dar sunt și cazuri speciale. În casa respectivă sunt butelii de oxigen. Dacă nimeni nu îmi spune treaba aia, pericolul este mult mai mare”, mai spune Bogdan Morman.
În zilele în care nu este la muncă joacă tenis de câmp, sport pe care l-a practicat în tinerețe de performanță și la care a renunțat din cauza banilor. Este pasionat de navomodele, pe care le construiește singur. „Piesa mea forte este curiasatul Bismark care are 1,30 m. Încă nu l-am terminat”. Piesele pentru el le cumpără din reviste de specialitate apărute săptămânal. A investit în ele 3.000 de lei. ” Am construit cam 60% din el. Vreau să îi pun și motoare și tunuri funcționale”, precizează el cu înflăcărare. Acasă mai are patru nave militare construite tot de el. Mai are un vis pe care încă nu și l-a împlinit: să învețe să cânte la pian.
La cei 42 de ani, Bogdan Morman – tatăl unui băiat în vârstă de 22 de ani (student la jurnalism) și al unei fete de 20 de ani (care se pregătește pentru cariera de medic militar) și soțul unui psiholog, este mândru de munca lui, deși mulțumiri primește rar.