Într-un interviu recent, Teo Trandafir vorbește despre realizările ei de până acum, precizând atât reușitele, cât și dezamăgirile de care a avut parte. După o carieră de 15 ani ca prezentatoare TV, Teo poate spune că a avut multe bucurii, dar și necazuri. A avut probleme grave de sănătate, a suferit și din dragoste, însă a reușit să depășească toate aceste obstacole.
La 45 de ani, Teo spune ca lucrul cel mai bun pe care l-a făcut a fost să lupte până la capăt pentru adopția fetiței sale, Maia, deși mulți prieteni o sfătuiseră să renunțe.
„Toată lumea mi-a spus că o să fie rău pentru că genetic sunt incompatibilități și nu poți știi niciodată….poate fi o boală sau comportamentul copilului să contravină așteptărilor mele. M-am gândit: la câte mame naturale cunosc, care au probleme cu copiii lor, de aș fi eu diferită?”, a declarat Teo.
Boala gravă de pancreas de care a suferit Teo, fiind chiar la un pas de moarte, a învățat-o să țină cont mai mult de sentimentele celor din jur.
„Dacă ai trăit o chestie vecină cu moartea, faci așa încât oamenii aflați în aceeași situație să simtă că nu sunt singuri, pentru că mie așa mi s-a intamplat. M-am simțit singură”, a declarat Teo. Tot atunci și-a dat seama care îi sunt adevărații prieteni, spune ea.
Un alt subiect destul de dureros despre care ea a vorbit a fost relația cu fostul soț, Constantin Iosef, de care a divorțat în urma cu un an.
„Am știut exact ce fac, nu a fost nicio greșeală. Sunt fericită că n-am închis ochii fără să fi simțit acele zile de fericire. Nu am mai trăit niciodată așa ceva și nici nu nădăjduiesc că o să o mai trăiesc vreodată”, a declarat ea, vorbind despre scurtul mariaj cu Constantin. De Crăciun se împlinește exact un an de la divorț, iar Teo recunoaște că a trăit atunci clipe foarte grele:
„Eram efectiv în stare de șoc, dar prin primăvara a început să-mi treacă. Anul trecut, prietenii au venit cu forța la mine cu vinul, cu cozonacul și le-am întins pe jos și am mâncat pe jos în noaptea de Crăciun”, a povestit vedeta.