Politicienii au transmis pe Facebook urări de Crăciun și au postat fotografii

Politicienii au transmis pe Facebook urări de Crăciun și au postat fotografii
Publicat: 26/12/2013, 13:49
Actualizat: 25/03/2019, 21:55

Politicienii au postat pe Facebook, de Crăciun, mesaje cu urări de sărbători, precum și fotografii în care apar alături de membri ai familiilor lor și lângă brazi împodobiți.

Președintele Traian Băsescu apare într-o fotografie, postată pe contul „Alături de președintele nostru”, ținându-și în brațe nepoata, în fața bradului împodobit, fetița fiind îmbrăcată într-un costum de Craciun. „Crăciun fericit tuturor copiilor și părinților lor!”, este mesajul care însoțește această fotografie. Postarea a avut numeroase like-uri (63.856) și comentarii (4.354) în 21 de ore de la afișare.

Șeful statului s-a aflat de Crăciun la Predeal. Președintele și soția sa, Maria Băsescu, au ajuns marți la Predeal, iar joi dimineață au plecat de la vila de protocol din această stațiune.

Și europarlamentarul Elena Băsescu a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fiica sa în fața bradului împodobit, fetița fiind de asemenea îmbrăcată într-un costum specific Crăciunului. „Avem un Crăciun însorit și sper să aveți parte cu toții de soare și în suflet, și în case! Vă doresc să vă bucurați în aceste zile de cei pe care îi iubiți, de lucrurile simple, dar atât de frumoase și să vă încărcați cu energie pentru anul ce va veni. Sărbători fericite!”, a scris aceasta.

Premierul Victor Ponta a postat pe pagina de Facebook, în ajun de Craciun, fotografii în care este înfățișat alături de soție, de fiică și de socrii săi. În mesajul alăturat, el mulțumește celor care le-au transmis urări, notând că nu a putut răspunde direct pentru că fiica sa i-a ascuns telefonul pentru trei zile: „Crăciun Fericit tuturor! Și mulțumesc celor care ne-au transmis felicitări și urări (nu am putut să răspund direct pentru că Irina mi-a ascuns telefonul pentru 3 zile)!”. Postarea a avut de asemenea, până joi, numeroase like-uri (4.012) și comentarii (704).

Și președintele Senatului, Crin Antonescu, a postat pe pagina de Facebook, în ajun de Craciun, mesaje în care urează „Sărbatori fericite tuturor!”. „Crăciunul este pentru fiecare dintre noi o sărbătoare specială, care ne amintște să fim mai generoși și plini de optimism. Această perioadă a anului este una în care ne bucurăm alături de cei dragi, o perioadă în care uităm de grijile de peste an, în care devenim mai generoși, mai solidari! Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, le doresc tuturor românilor, în orice loc s-ar afla, belșug, prosperitate, liniște sufletească și multe împliniri! Crăciun Fericit!”, este un alt mesaj al liderului liberal, care a avut peste 3.000 de like-uri.

Încă de vineri, Crin Antonescu declara presei că va petrece Crăciunul și Revelionul în țară, cu familia, „în tihnă”.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a postat la rândul său o felicitare de Crăciun și un mesaj în care urează tuturor „pace în suflet, sănătate și multe bucurii alături de familie și de cei dragi”, textul fiind însoțit de un colind interpretat de corul Madrigal. „Știu că a fost un an dificil, un an plin de încercări. Este totodată un an în care am mai crescut un pic, ne-am maturizat, am devenit mai puternici și mai uniți. De aceea am speranța că experiența anului acesta ne va ajuta să avem un 2014 mai liniștit, mai echilibrat, mai fericit și îmbelșugat”, se mai arată mesajul lui Zgonea, postat în ajun de Craciun.

Deputatul PDL Elena Udrea a postat pe pagina sa de Facebook, în ultimele zile, mai multe fotografii, de la împodobirea bradului, tăierea porcului, precum și mesaje cu urări de Crăciun. „Vă urez să petreceți Crăciunul alături de cei dragi, în liniște, cu belșug pe masă și speranță în suflet!”, scrie deputatul într-un mesaj din ajun. Ea a postat de asemenea fotografii care o înfățișează, lângă bradul împodobit, împreună cu fina sa Sonia Elena, fetița purtând costume de prințesă.

Elena Udrea își serbează și ziua de naștere pe 26 decembrie. Ea a postat cu acest prilej o fotografie care o înfățișează în fața bradului împodobit. „Patruzeci de ani! Au trecut ca o clipă… Și totuși înseamnă o viață… Nu regret nimic, nu aș schimba nimic. Sunt fericită cu alegerile pe care le-am făcut. Momentul acesta este un sfârșit și este un început. Sunt pregătită pentru a porni mai departe și vă mulțumesc pentru că îmi sunteți alături!”, a notat Udrea, ea primind pe Facebook numeroase felicitări.

Mesaje, felicitări de Crăciun și fotografii au postat pe paginile lor de Facebook și consilierii prezidențiali Sebastian Lăzăroiu și Iulian Chifu. „Crăciun fericit!, „Și să vină Moșu'”, au fost unele dintre mesajele lui Lăzăroiu, însoțind fotografii care îl înfățișează lângă bradul împodobit sau purtând o căciulă de Moș Crăciun. „Tuturor prietenilor, cunoștințelor și «urmăritorilor» de pe Facebook vă urez Crăciun Fericit cu bine, cu liniște, cu fericire și mult noroc! Mulțumesc tuturor celor care și-au petrecut timpul în ultimul an urmărind postările noastre, multiplicându-le, comentând și împărtașindu-ne ideile lor. Un An Nou 2014 mai bun, echilibrat și cu împliniri!”, a scris la rândul său Chifu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Inteligența Artificială poate face „81 de ani de muncă de detectiv în 30 de ore”