Parlamentul a amânat pentru 2017 aplicarea unei taxe pentru deșeurile depozitate la gropile de gunoi

Parlamentul a amânat pentru 2017 aplicarea unei taxe pentru deșeurile depozitate la gropile de gunoi
Publicat: 27/12/2013, 15:31
Actualizat: 02/02/2019, 19:07

Parlamentul a amânat pentru 2017 introducerea unei taxe pentru deșeurile depozitate la gropile de gunoi, termenul inițial fiind 2014.

Guvernul a adoptat, în 2005, o ordonanță care prevedea că taxa urma să fie aplicată din 2014. Valoarea taxei ar fi fost de 50 lei pe tonă în 2014, 80 lei pe tonă în 2015 și ar fi ajuns la 120 lei pe tonă în 2016.

Senatul, cameră decizională, a aprobat în luna decembrie o lege privind deșeurile prin care amână introducerea taxei. Potrivit noilor reglementări, taxa va fi introdusă în 2017, când va avea o valoare de 80 lei pe tonă, și va crește la 120 lei pe tonă în 2018.

Un număr de 19 state din Uniunea Europeană practică o astfel de taxă, a cărei valoare variază între 3 și 107,5 euro pe tonă. Cu cât taxa este mai mare, cu atât cantitatea de deșeuri reciclate este mai mare.

România reciclează în prezent doar 1% din deșeurile pe care le produce, iar până în 2020 ar trebui să ajungă, potrivit reglementărilor europene, la un nivel de 50%.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...