Bursa din Statele Unite a deschis în creștere ședința de tranzacționare de vineri, susținută de optimismul privind economia americană și evoluția de pe alte piețe, potrivt Wall Street Journal.
Randamentul obligațiunilor SUA pe zece ani a revenit peste 3%, nivel depășit pentru scurt timp joi.
În loc să fie îngrijorați de avansul randamentelor obligațiunilor SUA, care crește costurile de împrumut, investitorii par să interpreteze situația ca pe un semn că economia americană este suficient de puternică pentru a rezista reducerii programului de achiziții de obligațiuni derulat de Rezerva Federală, afirmă analiștii.
Indicele S&P 500 a urcat cu 0,1%, Dow Jones cu 0,3%, iar Nasdaq cu 0,1%.
„Piața este influențată mai ales de reglarea portofoliilor marilor investitori pe final de an. Nu poți trage concluzii din ceea ce face piața în următoarele zile”, a declarat Robert Pavlik, analist la Banyan Partners.
Cele mai multe burse din Europa au înregistrat creșteri, cu Stoxx Europe 600, principalul indice din regiune, aproape de maximul a cinci ani și jumătate.
Investitorii la nivel global par să ignore problemele din Turcia, unde bursa a scăzut, iar lira s-a depreciat la un nou minim față de dolar după ce premierul Recep Tayyip Erdogan a decis înlocuirea a aproape jumătate dintre miniștri din cauza unui scandal de corupție.