Concerte în aer liber, șampanie și focuri de artificii – așa vor petrece Revelion 2014 românii care nu și-au făcut rezervări la petreceri private sau nu și-au rezervat o cabană la munte. Dacă în București există mai multe variante pentru trecerea dintre ani, în marile orașe ale țării doar centrul urbei va fi ocupat cu spectacole și voie bună.
Există însă și excepții, precum Alba Iulia, care nu va avea niciun spectacol pregătit. „La noi Revelionul îl serbăm așa încă de pe vremea tovarășului. Noi suntem un pic mai ardeleni, mergem undeva unde e cald și ieșim doar pentru momentul dintre ani, ne urăm ce trebuie să ne urăm, ne pupăm și apoi ne întoarcem la căldurică. Ne adunăm cu 15-30 de minute în Cetate la focurile de artificii care sunt speciale, pe muzică, sunt interesante. Nu ne place să ne chefuim în stradă, așa suntem noi, cu prietenii”, a explicat primarul Mircea Hava.
Cum vor petrece bucureștenii
În Capitală, Piața Constituției va fi gazda unui eveniment deosebit: cea mai mare poză de grup, de Revelion 2014. Începând cu ora 20.00, bucureștenii sunt așteptați în Piața Constituției pe ritmurile trupei de percuționiști Barbarossa, urmând să se încălzească alături de Mandinga, Delia, Puya, Connect-R, Vunk, Loredana și Voltaj, noaptea fiind încheiată de fiind Smiley&Friends. Inspirat din evenimentele similare din Paris sau New York, Revelionul din Piața Constituției va fi transmis și live pe ecrane uriașe de pe Bulevardul Unirii.
„Rar se întâmplă ca la o petrecere să ai alături peste 40.000 de prieteni și, apoi, să-i poți vedea pe toți în fotografie (…) Uriașa poză de la ‘Revelionul Bucureștiului’ va fi pentru toți un prilej de a se mândri cu atmosfera efervescentă de care s-au bucurat în cea mai importantă noapte din an”, se arată în comunicatul de presă al evenimentului.
Nici Piața Revoluției nu va dormi în noaptea de Revelion 2014. Loredana, Smiley, Voltaj, Cabron, Sore și Mandinga îi vor încânta în noaptea dintre ani pe bucureștenii care vor participa la „SuperVelion”. Evenimentul va fi prezentat de DJ-ul George Vintilă și se anunță a fi unul la înălțime.
În sectorul 3, primul Robert Negoiță a pregătit o petrecere în stil mare de Revelion 2014, în parcul Alexandru Ioan Cuza (fostul IOR). Evenimentul va începe la ora 19.00 cu un spectacol asigurat de Ceata lui Vurtejeanu, un grup format din copii îmbrăcați în costume populare. Pe aceeași scena vor urca mai mulți artiști naționali, printre care și Taxi, Bere Gratis, Mihai Mărgineanu, Antonia, Vunk și ROA.
Aflat la cea de-a 11-a ediție, „Vanghelionul” primarului din sectorul 5 îi va aduce în fața sindicaliștilor pe Paul Anka și Amr Diab. Marian Vanghelie a declarat că așteaptă aproxmativ 6.000 de persoane, prețul biletului de intrare fiind 100 de lei.
Chiar și așa, nu orice poate participa la „Vanghelion”. Biletele au fost distribuite în circuit închis: la sindicate, în sistemul de învățământ și Direcția Socială a Primăriei Sectorului 5.
„Vă invităm în acest an și pe dumneavostră și pe toți românii la Vanghelion 2014 – dacă tot e denumirea așa, să păstrăm această tradiție. El va începe la orele 20.00 și se va termina la orele 6.30. Invitații speciali sunt Amr Diab, este unul din cei mai buni cântăreți din zona orientală, să-i spunem. Are câteva melodii foarte frumoase făcute la Buddha bar și, bineînțeles, după orele 24.00, Paul Anka, care cred eu că este unul din titanii muzicii internaționale”, a spus Vanghelie, într-o conferință de presă.
Și nu este tot. Edilul din sectorul 5 a anunțat că lista artiștilor care vor face noaptea mai frumoasă invitaților este completată de nume grele din muzica românească: Smiley, Lordana, Antonia, Delia, Alex Velea, Vama, Aurelian Temișan, dar și din zona muzicii populare, Irina Loghin și Maria Cârneci.
În ce privește meniul pe care îl vor avea la dispoziție sindicaliștii, acesta va fi comupus din patru feluri de mâncare. Somon fume, ruladă de purcel, păstrăv afumat, cotlet de porc haiduces și cartofi prăjiți sunt doar câteva dintre preparatele care vor fi puse pe mesele invitaților lui Vanghelie.
În colțul select al Bucureștiului, Palatul Parlamentul va fi gazda evenimentului „Marele Gatsby”, inspirat din filmul cu același nume. Astfel, invitații sunt așteptați îmbrăcați în ținute de gală din anii `20, bărbații cu smoching negru și papion, iar femeile în rochii lungi, accesorizate cu perle și pene.
Pentru a participa la această noapte specială, invitații trebuie să scoată din buzunar între 100 și 300 de euro, însă vor fi încântați de Loredana Groza și Horia Brenciu. Pe site-ul evenimentului, organizatorii au anunțat că la miezul nopții invitații vor putea admira de pe esplanada Parlamentului cel mai spectaculos foc de artificii.
1.200 de polițiști în stradă, de Revelion
Pentru a asigura ordinea publică, Poliția Capitalei va avea aproape 1.200 de polițiști bucureșteni în stradă, în noaptea de Revelion 2014. Acțiunile polițiștilor vor viza, în special, desfășurarea în bune condiții a tuturor evenimentelor organizate în stradă și prevenirea furturilor din buzunare și furturilor din mașini.
La rândul lor, polițiștii Brigăzii Rutiere vor urmări să asigure fluidizarea traficului în apropierea locurilor în care se vor organiza concerte și vor fi prezenți pe drumurile principale, în punctele ce prezintă risc de producere a accidentelor rutiere și la orele cu trafic intens.
În același timp, Jandarmeria București a anunțat că va mobiliza peste 200 de oameni care vor patrula în mijloacele de transport în comun, în stațiile RATB, în zona marilor centre comerciale precum și în zonele în care se vor organiza evenimente.
Revelion 2014 în țară
În marile orașe din țară revelionul va arăta cam la fel: serii de concerte în centrele amenajate, focuri de artificii și șampanie la miezul nopții. În Focșani, startul în 2014 va fi dat în Piața Unirii, unde președintele de CJ Vrancea Marian Oprișan și primarul Decebal Bacinschi au pregătit o petrecere „internațională”, asta datorită trupelor care vor cânta.
Analia Selis (Argentina), Sash! (Germania) BZN (Olanda) și Zdob și Zdub (Republica Moldova) vor încânta focșănenii în noaptea de Revelion, împreună cu Corina Chiriac, Keo și Dj Sava & Raluca. La final, obișnuitul foc de artificii, dar și un spectacol de lasere.
La Cluj, primarul Emil Boc a pregătit 700 de sticle de șampanie, focuri de artificii și concerte în aer liber, aproape aceeași ofertă fiind valabilă și în Cluj, Timișoara, Brașov și Iași.
Însuși primarul ieșean Gheorghe Nichita a afirmat că anul acesta nu va fi nimic special în noaptea dintre ani, fiind vorba despre un spectacol la fel ca în ceilalți ani.
„O să fie ca în ceilalți ani, nimic deosebit. Formații, Bosquito, DJ-ii nu știu de care, avem o echipă care se ocupă de eveniment, o să fie vreo 40-50.000 de oameni. La noi în Iași este o sărbătoare foarte intensă, că orașul e ornat frumos, vă invităm cu plăcere”, a declarat Nichita, pentru gândul.
La Sibiu, Revelion 2014 va fi prezentat de realizatorul de televiziune Dan Negru, iar muzica va fi asigurată de Alexandra Stan, Anya, Dorin Popa featuring Rapha (Lala Band) și Alina Eremia (LaLa Band).
La fel ca la Focșani, și la Sibiu vor fi atât focuri de artificii, cât și jocuri de lumini și lasere.
Administrația locală a municipiului Pitești organizează, de asemenea, un concert în aer liber și focuri de artificii în noaptea dintre ani. Începând cu ora 23:00, pe scena din Piața Primăriei vor urca Sandra N. și trupa Talisman. Primăria a pregătit 500 de sticle de sticle de șampanie pentru cei prezenți la spectacolul în aer liber.
Primarul municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, a declarat corespondentului Mediafax că pentru manifestările de Revelion administrația locală a alocat aproximativ 14.000 de euro.
Pe de altă parte, sunt și orașe în care autoritățile locale nu au organizat niciun eveniment de Revelion 2014. În această situație este și Alba Iulia, primarul Mircea Hava precizând, pentru gândul, că tradiția ardelenilor de acolo este ca fiecare să petreacă Revelionul unde dorește, iar cu puțin timp înainte de miezul nopții se iese în cetate pentru numărătoarea inversă.
„La noi Revelionul îl serbăm așa încă de pe vremea tovarășului. Noi suntem un pic mai ardeleni, mergem undeva unde e cald și ieșim doar pentru momentul dintre ani, ne urăm ce trebuie să ne urăm, ne pupăm și apoi ne întoarcem la căldurică. Ne adunăm cu 15-30 de minute în Cetate la focurile de artificii care sunt speciale, pe muzică, sunt interesante. Nu ne place să ne chefuim în stradă, așa suntem noi, cu prietenii”, a explicat Hava.