Învățătoarea de la Școala nr. 10 reclamată la Parchet pentru că ar fi cerut părinților bani de cadouri deține, împreună cu un alt cadru didactic, o școală primară cu after school, care are două sedii în zone rezidențiale ale Capitalei.
Informația a fost confirmată, pentru MEDIAFAX, de surse apropiate anchetei declanșate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Dana Blându a deschis, împreună cu o altă învățătoare, școala primară privată Școlar AS, care are două sedii, în Băneasa și Pipera, oferind și servicii de after school, tabere și petreceri pentru elevi, după cum se precizează pe site-ul școlii.
Partenera ei în această afacere spunea, acum mai mulți ani, că primul sediu a fost deschis în octombrie 2005, iar cel de-al doilea, un an mai târziu.
Potrivit site-ului Școlar AS, tariful lunar practicat este de 650 de lei pentru after school și, respectiv, 800 de lei pentru școală primară, care crește în cazul celor care doresc să fie asigurate masa și transportul. În ofertă apare și serviciul before school, care costă 500 de lei pe lună.
Tot pe site-ul școlii private se precizează că aceasta are ca parteneri cadre didactice de la mai multe școli și licee bucureștene, inclusiv de la Școala nr. 10.
Persoana de contact menționată pe același site este chiar învățătoarea Dana Blându.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a sesizat, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în legătură cu presupusele fapte penale săvârșite de învățătoarea Dana Blându de la Școala nr. 10 din Capitală, acuzată că ar fi cerut părinților bani de cadouri.
Reprezentanții ISMB au mai precizat, pentru MEDIAFAX, că aspectele penale în acest caz vor fi analizate de către Parchet, iar cele administrative, de către unitatea de învățământ.
Șeful ISMB, Constantin Trăistaru, a declarat anterior, tot pentru MEDIAFAX, că dacă se dovedește că învățătoarea este vinovată, ea riscă sancțiunea maximă a excluderii din învățământ.
Trăistaru a precizat că pentru analizarea acestui caz au fost nominalizați doi inspectori din cadrul ISMB și s-a dispus constituirea unei comisii de cercetare la nivelul școlii. Inspectorii vor realiza o cercetare independentă față de membrii comisiei.
Cercetările în acest caz vor începe efectiv în 6 ianuarie, întrucât personalul din școală este până atunci liber, iar angajații nu pot fi chemați la serviciu din concediu, conform legii. Trăistaru a estimat că cercetările vor dura o săptămână.
Reprezentanții ISMB au contactat-o și pe femeia care a făcut denunțul, mama unui elev de la clasa învățătoarei, aceasta neaflându-se în prezent în Capitală, și au invitat-o la discuții tot începând din 6 ianuarie.
Trăistaru a mai precizat pentru MEDIAFAX că, dacă i se dovedește vinovăția, învățătoarea riscă sancțiuni maxime, până la excluderea din învățământ.
ISMB va analiza totodată dacă este vorba de un caz izolat sau un fenomen la Școala nr. 10.
Părinții sunt sfătuiți să sesizeze inspectoratul școlar în cazul în care li se cer bani pentru orice fel de protocol.
Consiliul Național al Elevilor a afirmat, în contextul cazului învățătoarei care ar fi cerut bani de cadouri, că profesorii și părinții care permit astfel de practici încurajează corupția, organizația avertizând că fondurile strânse ilegal în școli sunt, conform Codului Penal, foloase necuvenite.
Ancheta în acest caz a început după ce în presă a fost prezentată o înregistrare video preluată de pe Youtube, în care este surprinsă o discuție între părinți și o învățătoare de la Școala nr. 10 din centrul Capitalei, care cere bani pentru cadourile de sărbători.
Părinții îi reproșează învățătoarei că le cere prea mulți bani, aceasta spunând că trebuie să fie oferite cadouri atât secretarei școlii și bibliotecarei, cât și paznicilor și femeilor de serviciu.
Potrivit discuției surprinse în înregistrarea video, învățătoarea le reproșează părinților că nu au strâns suficienți bani de cadouri: „Astea-s cadourile voastre? Am sunat. Mai vine ceva, nu mai vine. Atât vă reprezintă? Nu sunteți cartofi, nu sunteți oi să vă învăț!”.
„Eu v-am întrebat: v-ați organizat? Este în politica românească, balcanică, de sărbători să se ofere. Mi s-a spus că aveți un buget de 50 de lei la patru oameni. Și am întrebat cui dați aceste cadouri? Mi s-a spus: trei profesori și un director. Și cealaltă directoare are bube? Și copiii nu salută doctorul, femeile de serviciu?”, le reproșează învățătoarea părinților.
Când un părinte spune că deja au dat 200 de lei în 26 noiembrie și susține că nu este normal să dea 1.000 de lei că vine Moșul, învățătoarea îi răspunde: Bun, foarte bine, asta vă reprezintă!”.
Învățătoarea spune apoi că de 50 de lei pot fi cumpărate sticle cu băutură pentru paznici: „Cincizeci de lei de la Moș duceți spre cele șapte sticle de băutură pentru bodyguarzi. Șapte ori șapte sunt 49. Ce am cerut, fratele meu, ce am cerut?. Foarte bine, șapte lei pentru bodyguard nu e nicio problemă. Un cadou pentru bodyguard este perfect la 10 lei. Dar ca să îi dai secretarei școlii, bibliotecarei și informaticii …”.
Înrebată de un părinte de ce trebuie să dea bani pentru bibliotecară și pentru informatică, învățătoarea îi răspunde: „Pentru că este în comunitate, doamnă”.
Atunci când părinții îi spun că nu pot da 500 de lei pentru cadouri, profesoara le răspunde: „Nu este problema mea! Pe mine nu mă încălzește, nu primesc onoruri, nu mă mută de la țară, nu mi se întâmplă nimic. Copiii voștri însă o să fie, în schimb, niște săraci în suflet! Pentru că i-am văzut cum doreau să se ducă să ofere”.
Învățătoarea le spune apoi că „următoarea mișcare este de Paște” și le recomandă să se gândească până atunci dacă doresc să se alinieze „unui sistem românesc, balcanic, de stat”.
Aceasta a mai spus că, nici când avea „clasă de țigani”, nu avea așa cadouri.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul de Științe ale Educației, prezentat în 21 mai, suma totală pe care o cheltuie familiile cu școala este de 419,37 euro pe an, mai mult decât își pot permite familiile cele mai sărace din România. În aceste condiții, majoritatea lucrurilor necesare elevilor ar fi imposibil de cumpărat dacă nu ar fi gratuite manuale, anumite rechizite și transportortul.
Acestor costuri li se adaugă așa-numitele „plăți ascunse” ale sistemului de învățământ preuniversitar, printre care banii dați pe culegeri și caiete speciale, software educațional, uniformă și echipamentul pentru sport, fondul școlii, fondul clasei, contribuția la paza unității de învățământ, meditații, alimentele consumate pe durata programului de școală, diverse evenimente școlare și alte categorii, costul total mediu anual pe copil fiind estimat la 1.490 lei, adică în jur de 370 de euro.
În aceste condiții, multe familii sărace preferă să-și țină copiii acasă sau să-i retragă de la cursuri când nu mai pot suporta costurile, relevă aceeași cercetare.