Berkshire Hathaway, holdingul controlat de miliardarul american Warren Buffett, va preschimba acțiuni în valoare de aproximativ 1,4 miliarde de dolari la operatorul american de rafinării Philips 66 pentru preluarea integrală a diviziei de servicii pentru conducte petroliere a aceleiași companii.
Buffett reafirmă astfel pariul pe sectorul transporturilor de petrol, care a crescut semnificativ în ultimii ani în SUA odată cu extinderea puternică a producției interne de țiței și gaze naturale.
Berkshire Hathaway va preschimba cele 19 milioane de acțiuni pe care le deține la Philips 66, preluând în schimb toate acțiunile diviziei Philips Specialty Products, care livrează produse chimice menite să eficientiezeze transportul de petrol prin conducte, potrivit unui anunț al Philips 66, citat de Bloomberg, potrivit Mediafax.
Produsele și serviciile oferite de companie pot crește capacitatea de transport a conductelor existente, având în vedere că procesul de aprobare pentru noi proiecte se dovedește a fi anevoios.
Acțiunile Philips 66 au închis luni la New York la 74,72 dolari, astfel că pachetul preschimbat de Buffett are o valoare de piață de aproximativ 1,4 miliarde dolari.
„Berkshire pariază pe aceste produse pentru că multe conducte din SUA operează deja la capacitate maximă. Reprezintă o soluție pentru majorarea capacității acolo unde este nevoie fără investiții mari de bani și de timp pentru noi aprobări și permise”, comentează pentru Bloomberg un analist american.
Buffett deține deja operațiuni în domeniul transportului de energie. Operatorul feroviar Burlington Northern Santa Fe, preluat de Berkshire în 2010, a înregistrat deja o creștere a activității în zona transporturilor de petrol. Holdingul lui Buffett deține de asemenea conducte petroliere prin divizia MidAmerican Energy Holding.
Un tren cu 106 vagoane care transporta petrol, aparținând Burlington Northern and Santa Fe, a deraiat luni în jurul orei locale 14:10 (22:10, ora României), în vestul localității Casselton, în statul Dakota de Nord. Incidentul, care a avut loc după ce garnitura s-a ciocnit cu un alt tren, a produs un incendiu uriaș.
Philips 66 s-a desprins anul trecut din ConocoPhilips, preluând activitățile downstrean (rafinare și marketing) ale gigantului petrolier. Acțiunile noii companii au crescut în acest an cu 41%. Sediul companiei este în statul Texas, cu divizii de marketing îîn Belgia și Rusia.
La finele lunii septembrie, Buffett deținea, prin Berkshire, peste 27 milioane de acțiuni Philips 66.
Warren Buffett încheie anul 2013 cu o avere evaluată la aproape 60 miliarde de dolari. Potrivit datelor companiei de cercetare Wealth-X, citate de CNBC, averea miliardarului a crescut cu 12,7 miliarde de dolari de la începutul acestui an până la 11 decembrie, la 59,1 miliarde de dolari.