Pe parcursul anului trecut, Casa Albă a dat publicității numeroase fotografii realizate la diverse evenimente la care președintele american Barack Obama și soția lui, Michelle, au participat. Printre imaginile cu un aer foarte oficial s-au strecurat, deloc întâmplător, și unele amuzante.
Cele mai inedite dintre acestea au fost selectate și publicate într-un material, în ultima zi din 2013, de către jurnaliștii de la Daily Mail.
Vezi mai jos galeria foto:
1. În timpul unui eveniment organizat de Ziua Tatălui, un băiețel de aproximativ 10 ani a adormit la masă. Președintele SUA s-a amuzat pe seama întâmplării și a pozat alături de copil.
2. Obama s-a arătat înduioșat de fiica lui Adam Neufeld, membru al Administrației sale. Liderul de la Casa Albă a ținut-o în brațe pe fetița în vârstă de numai șase luni, alintând-o și jucându-se cu ea
3. De Crăciun, președintele american și soția sa au mers să salute și să felicite trupele de la baza militară Hawaii Kaneohe și pe familiile acestora. În timpul întâlnirii, Barack Obama s-a împrietenit cu un băiețel care a fost extrem de îndrăzneț.
4. Fotograful Chuck Kennedy a surprins momentul în care Michelle Obama poza alături de câinele familie, Bo
5. În timpul unei vizite la College Heights Early Childhood Learning Center din Decatur, Georgia, Obama a stat alături de copiii preșcolari, a discutat și s-a jucat cu ei
6. Într-una dintre fotografiile publicate de Casa Albă anul trecut, președintele american este surprins în timp ce intra în Biroul Oval, unde câinele Bo îl aștepta stând pe un scaun
7. Anul trecut, Robby Novak, băiețelul cunoscut și sub numele „Copilul Președinte”, a vizitat Biroul Oval. Deși are doar 10 ai, Robby a devenit cunoscut în întreaga Americă după ce a realizat o serie de filmulețe ca parte a unei campanii menite „să facă lumea mai puțin plictisitoare”. Clipurile au devenit virale pe YouTube, unul dintre acestea adunând în timp record peste 4 milioane de vizualizări
8. În timpul recepției organizate în foaierul principal al Casei Albe cu ocazia Crăciunului, președintele american a susțiut și un mic discurs. Invitații nu au ratat ocazia de a imortaliza momentul cu ajutorul telefoanelor inteligente.
9. În luna august a anului trecut, în familia Obama a apărut un nou membru. Este vorba de Sunny, o cățelușă devenită „sora mai mică” a deja celebrului Bo.
10. În timpul unei întâlniri cu Bill de Blasio, devenit între timp noul primar al New York-ului, Barack Obama s-a împrietenit cu o fetiță care lua masa alături de familia ei într-un restaurant din Brooklyn
11. În decembrie, președintele SUA, premierul britanic David Cameron și premierul danez Helle Thorning-Schmidt au fost surprinși în timp ce se fotografiau singuri, cu un telefon, la ceremonia de omagiere a lui Nelson Mandela.
Foto: AFP//Mediafax (Roberto Schmidt)